Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Asociația Turism Alternativ Arad extinde proiectul Școala de Turism Alternativ și la Timișoara

Asociația Turism Alternativ Arad extinde proiectul Școala de Turism Alternativ și la Timișoara
Comentează 0

Pornită de la o inițiativă a unor tineri pasionați de turism din Arad, inițiatorii proiectului Arad Free Tours, în prezent cel mai activ program privat de promovare turistică a Aradului, după ce au deschis Școala de Turism Alernativ la Arad în primăvară au extins acum proiectul și în orașul vecin, Timișoara. La sfârșitul săptămânii trecute au deschis porțile pentru cursurile primei promoții de ghizi de turism pe care asociația le organizează în orașul de pe Bega. La deschiderea cursului au participat Mario Csipai, președintele asociației și Teodora Munteanu lector al școlii.

„Avem un grup numeros și interesant care este gata să descopere tainele acestei meserii iar noi suntem mândri că avem ocazia să formăm noua generație de ghizi de turism din Timișoara cu atât mai mult cât la orizont se întrevede anul 2021, atunci când capitala Banatului va fi și Capitală Europeană a Culturii. Alături de școală ne propunem să dezvoltăm și proiectul Timișoara Free Tours, un concept de turism alternativ prezent în toate orașele împortante din Europa. Mulțumim tuturor celor implicați și ne dorim ca împreună să punem umărul la r/evoluția turismului românesc și de aici de la Timișoara!” declară Mario Csipai, președintele Asociației.

Cursurile au loc la Casa Tineretului iar la prima promoție s-au înscris Ingineri, economiști, juriști, filologi, traducători, contabili, manageri, informaticieni, muzeografi, artiști, geografi dar și persoane care deja lucrează în domeniu. Un grup de viitori ghizi pe care i-a adus împreună pasiunea pentru turism. Sunt persoane care au realizat pontențialul acestui domeniu, încă nevalorificat suficient în România și care vor să contribuie la schimbarea lucrurilor în bine, cu zâmbetul pe buze și cu optimism!

Pentru început, la Școala de Turism Alternativ  atât la Arad cât și la Timișoara sunt disponibile cursuri de Agent de turism-ghid și de Ghid național de turism. Cursurile sunt susținute de către lectori diverși, printre ei regăsindu-se profesori, ghizi de turism sau foști jurnaliști. Ambele cursuri sunt autorizate de către Autoritatea Națională pentru Calificări, iar diplomele de la absolvirea cursurilor sunt eliberate de Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale şi Ministerul Educaţiei Naționale, acestea fiind recunoscute atât la nivel naţional, cât şi în Uniunea Europeană.

Galerie foto (5)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite