Aradul, pe locul 5 în Forbes Best Cities 2018!
Mica Viena de pe Mureș se apropie tot mai mult de Mica Viena de pe Bega în clasamentul anual al Forbes România.
Nu mai puțin de 11 proiecte au plasat Aradul pe locul șapte în Top 10 orașe din România, în funcție de numărul de proiecte pentru un „oraș inteligent” (smart city) în plan, în curs de implementare sau livrate, potrivit raportului „Radiografia Smart City România”, realizat de integratorul de soluții inteligente Vegacomp Consulting. Cel mai avansat sistem public de iluminare cu LED din România este amplasat la Arad. Acesta cuprinde 15.158 de puncte luminoase, dintre care aproximativ două treimi au fost înlocuite cu aparate de iluminat cu leduri, integrarea tuturor fiind programată până în 2020. Întregul sistem de iluminat public este programat să devină inteligent, putând fi controlat de la distanță, prin sisteme digitale, programul de funcționare și intensitatea luminii.
De asemenea, municipiul Arad are active 30 de hot-spoturi, prin proiectul „Creșterea calității serviciilor de internet în Arad și Oroshaza”, implementat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007 – 2013. La acestea se adaugă aproape 330 de acces point-uri la internet, care sunt montate în cele 22 de unități de învățământ din Arad cuprinse în proiectul „Sistemul de management şi analiză a performanțelor școlare”. În aceste școli, fiecare clasă are propriul catalog electronic, Primăria Municipiului Arad achiziționând 900 de tablete.
De asemenea, sistemul de supraveghere al municipiului cuprinde 84 de camere video, care funcționează non-stop, fiind în plan extinderea acestuia. Printr-o aplicație, finanțată din POSCCE, arădeni pot trimite electronic cererile, sesizările și petițiile, precum și să le urmărească stadiul. În plus, Aradul a intrat în Digitax, programul pilot, la nivel național, prin care, la finalul anului trecut, mai multe instituții dintr-un oraș sunt interconectate și schimbă informații online. Se intenționează ca proiectul să fie extins la nivel național.
Toate acestea vin în completarea avantajelor pentru care este cunoscut Aradul. Amplasat la 17 kilometri de Curtici, cel mai mare punct vamal pe căile ferate din Vestul țării, municipiul beneficiază și de un acces facil pe cale rutieră la punctul de trecere a frontierei cu Ungaria, datorită autostrăzii A1, tronsonul Arad-Nădlac, distanța dintre cele două localități fiind de doar 54 de kilometri. De asemenea, punctul de trecere a frontierei de la Turnu este situat la o distanță de 20,3 kilomeri de oraș, iar cel de la Vărșand la 68 de kilometri. În plus, Aeroportul Internațional Arad, cu o pistă de 2000 de metri, permite și zboruri internaționale.
Această poziționare este completată de dezvoltarea zonelor industriale din oraș și din jurul acestuia. Zona Industrială Vest, cu o suprafață de 130 de hectare, dispune de acces direct la DN 7 (E68) și la șoseaua de centură. Zona Industrială Sud, cu o suprafață de 54,17 hectare, este complet echipată. Zona Industrială Est, cu o suprafață de 20 de hectare, are acces direct la DN 7 (E68), la ieșirea spre Deva. Acestea au permis ca jumătate din businessul județului să provină de la industria prelucrătoare.
Takata România, parte a concernului japonez Takata Petri, cu activități în fabricarea pieselor și accesoriilor pentru autovehicule și pentru motoare de autovehicule, a rămas, în 2016, anul pentru care există cele mai recente date complete, compania cu businessul cel mai mare din Arad. A obținut o cifră de afaceri de 2,57 miliarde de lei, cu 13% peste cea din anul precedent, la 4.347 de angajați. În plus, a obținut cel mai ridicat profit din istoria companiei din România, de 112,8 milioane de lei, după o pierdere de 94.440 de lei, în anul anterior.
A fost urmată de Coficab Eastern Europe, producător de cabluri electrice și electronice, controlat de portughezii Coficab. Acesta a obținut o cifră de afaceri de 1,4 miliarde de lei, aproape similară cu cea din anul precedent, plus un profit net de 64,88 de milioane de lei, cu 450 de angajați. Locul 3 l-a ocupat o altă companie din automotive, Key Safety Systems Ro, care produce diverse componente pentru industria auto, de la frâne, cutii de viteză și roți până la airbag-uri și scaune pentru mașini. Aceasta și-a crescut businessul cu 4%, în 2016, față de anul precedent, până la 1,14 miliarde de lei, iar profitul și l-a triplat, până la 27,53 de milioane de lei, fiind cel mai bun an din țara noastră.
În Top Forbes 500 cele mai puternice companii românești din 2017, realizat pe baza celor mai recente date complete, cele din 2016, primul loc l-a obținut constructorul de rezidențial PAB România, controlat de Ion Sandu. Constructorul a obținut un profit net de 30,4 milioane de lei, la o cifră de afaceri de 276,6 milioane de lei, cu 303 angajați și capitaluri proprii de 50 de milioane de lei. Acesta a fost urmat de Smart Diesel, controlat de Daniel Imre, care a ajuns la un profit net de 15,2 milioane de lei, la afaceri de 707 milioane de lei, cu 65 de angajați și capitaluri proprii de 21,3 milioane de lei. Pe locul 3 s-a clasat producătorul de material rulant Astra Vagoane Călători, controlat de familia Blidar, cu un profit net de 9,3 milioane de lei, la o cifră de afaceri de aproape 61 de milioane de lei, cu 430 de angajați și capitaluri proprii de 234,7 milioane de lei. Transportatorul International Alexander, deținut de Ioan Apreutese, s-a clasat pe locul 4 din județul Arad în Top Forbes 500, cu un profit net de 10,1 milioane de lei, la o cifră de afaceri de 207,2 milioane de lei, cu 724 de angajați și capitaluri proprii de 44,2 de milioane de lei. Locul 5 din județ i-a revenit Gaz Vest, controlat de Victor Dombrovschi, cu un profit net de aproape 10 milioane de lei, la o cifră de afaceri de aproape 45 de milioane de lei, cu 81 de angajați și capitaluri proprii de 57,4 milioane de lei. Locul 6 i-a revenit Lacto Food, deținut de Vasile Bujor Groza, care a obținut un profit net de 8 milioane de lei, la o cifră de afaceri de 121,8 milioane de lei, cu 88 de angajați și capitaluri proprii de 8,5 milioane de lei.
Amplasarea a atras și investitorii în spații de retail, Aradul dispunând de o suprafață modernă de retail de 90.100 de metri pătrați închiriabili, reprezentând o densitate medie de 566 de metri pătrați la 1.000 de locuitori, potrivit datelor Cushman & Wakefield Echinox. O mare parte din aceasta, 30.000 de metri pătrați închiriabili, se află în mall-ul Atrium Mall, având retaileri precum Carrefour, H&M, Deichmann și C&A.
Arad
REGIUNE DE DEZVOLTARE: VEST
POPULAȚIE JUDEȚ DUPĂ DOMICILIU: 473.680
INDUSTRII PRINCIPALE: AUTO, INDUSTRIA TEXTILĂ, COMERȚ
PIB/CAPITA ÎN 2017 (MII LEI): 36,2
SALARIU MEDIU NET LUNAR 2017 (LEI): 2.104
ISD/CAPITA (MII EURO): 754
ȘOMAJ LA SFÂRȘIT DE AN 2017 (%): 2
PROFIT NET PER CAPITA (EURO): 803
DRUMURI PUBLICE MODERNIZATE LA 1000 DE LOCUITORI (KM): 2,9
CĂI FERATE LA 1000 DE LOCUITORI (KM): 1,0
FIRME ACTIVE LA 1.000 DE LOCUITORI: 30,7
CIFRA DE AFACERI PER CAPITA (EURO): 13.931