Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Arădeni care nu voiau să stea în izolare potoliți de Poliția Locală

„Alegeți să vă protejați semenii, respectând măsura autoizolării! În situația în care o persoană revine dintr-o țară expusă infecției cu noul coronavirus, din zonele de risc roșie/galbenă, zone cu transmitere comunitară extinsă, la revenirea în țară rămâne obligatoriu în carantină/izolare la domiciliu timp de 14 zile, împreună cu familia”, este mesajul transmis de Poliția Locală.

Arădeni care nu voiau să stea în izolare potoliți de Poliția Locală
Comentează 0

Potrivit reprezentanților instituției, în urma verificărilor adreselor  de autoizolare efectuate în data de 18.06.2020 de echipajele de poliție locală, una dintre persoane, cu domiciliul pe strada Miorița, nu a fost găsită la adresa indicată. „Cu sprijinul colegilor de la IPJ, secția 2 și ISU, în jurul orelor 14⁴°, T.F., în vârstă de 26 de ani a fost transportat cu ambulanța ISU un centru de carantină de pe raza UAT Arad. Totodată, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, bărbatul a fost sancționat cu amendă în valoare 2000 lei.

Într-o altă situație de nerespectare a măsurii autoizolării în această săptămână, în data de 20.06.2020, în jurul orelor 16³°, polițiștii locali au acordat sprijin colegilor din cadrul IPJ. O femeie în vârstă de 38 de ani, sosită în țară din Elveția, transportată în carantină de un echipaj al Poliției Române împreună cu un echipaj medical, pentru că nu a respectat măsura obligatorie a izolării la domiciliu (strada Gheorghe Doja), a amenințat că va chema în ajutor membri de familie și cunoscuți pentru a o sprijini să părăsească locul de carantină. A fost solicitat sprijinul mai multor echipaje ale IPJ și al polițiștilor locali iar, în condițiile acestei desfășurări de forțe a autorităților, situația, care putea escalada către violență, s-a detensionat”, spun cei de la Poliția Locală.

De menționat că oamenii legii le-au atras atenția contravenienților asupra măsurilor ce pot fi aplicate ca urmare a  nerespectării reglementărilor privitoare la prevenirea și combaterea bolilor infectocontagioase și asupra faptului că, în situația în care vor încălca legea, se pot alege cu dosar penal, conform art. 352 din Codul Penal, ce pedepsește „zădărnicirea combaterii bolilor”, dacă a avut ca urmare răspândirea bolii (închisoare sau cu amendă).

 

 

Galerie foto (3)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite