Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Arădeanul Vlad Miculiț a câștigat turneul amatorilor la Festivalul de Șah din Arad. Competiția „greilor” se încheie miercuri seara

Arădeanul Vlad Miculiț a câștigat turneul amatorilor la Festivalul de Șah din Arad. Competiția „greilor” se încheie miercuri seara
Comentează 0

Festivalul Internațional de Șah din Arad și-a desemnat un prim campion, Vald Miculiț, sportiv legitimat la Șah Club Vados Arad, impunându-se în turneul dedicat șahiștilor cu elo sub 1600. Arădeanul a acumulat 6 puncte în cele 7 runde desfășurate, pe podium mai urcând David Bălăceanu (Șoimii Lipova), tot cu 6 puncte, și Dragoș Cîmpean (Jiul Petroșani), cu 5,5 puncte, hunedoreanul cedând derbiul din ultima rundă, susținut în compania lui Miculiț și pierzând astfel ocazia de a câștiga premiul cuvenit primului clasat, în valoare de 1500 de lei.

 

Trei șahiști, la egalitate în Arad Open

 

În cadrul turneului principal, trei Mari Maeștrii sunt la egalitate după 5 runde disputate: Marius Manolache, Andrei Istrățescu (ambii legitimați la Medicina Timișoara) și maghiarul Adam Kozak. Cei doi mari maeștrii din România au oferit o rapidă „remiză de salon” în runda cu numărul 5, în cadrul căreia Kozak a fost oprit în drumul spre primul loc de către FM Mircea Talu, printr-o remiză, iar unul dintre cele mai echilibrate dueluri a fost, până la urmă, câștigat de principalul favorit, Yuri Solodovnichenko (Ucraina; elo 2553) în fața Mirunei Lehaci (WFM - 2223 elo).

 

Miercuri seara, festivitatea de premiere

 

Marți și miercuri, la mesele de la hotelul Continental, se desfășoară câte două runde, festivitatea de premiere urmând a fi oficiată de echipa organizatoare, condusă de Alin Câmpeanu (președinte Șah Club Vados) și reprezentanți ai Fundației Alber, miercuri, 30 septembrie, în jurul orei 21.30. Reamintim că ediția trecută, a XII-a, a fost câștigată de Maestrul internațional Ruslan Soltanici din Republica Moldova, cu 7,5 puncte în 9 partide.

Dan Lazăr (ofițer de presă Arad Open 2020)

Galerie foto (3)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite

Nici un comentariu!

Momentan nu exista nici un comentariu, doriti sa adaugati unul??

Scrie un comentariu