Arădeanul Ioan Micu deține o colecție de programe de meciuri care numără peste 10 000 de exemplare
Ioan Micu se trage din Brad, acolo luând prima dată legătura cu fotbalul, de aceea, echipa lui preferată este Aurul Brad, echipă la care a evoluat de la pitici si până la echipa de seniori. Acum , alături de Aurul Brad , în inima lui ocupă un loc și UTA. Lucrează ca responsabil cu instalația de încălzire și de aer condiționat a Universității ” A. Vlaicu” din Arad și este născut în data de 23 septembrie 1963 în localitatea Luncoiu de Jos, jud. Hunedoara.
-De unde și de când această atracție de a colecționa programe de meci?
- În anul 1977, iulie, la Brad, se disputa un meci amical între ”Aurul” din localitate și FC Constanța. Echipa constănțeană era într-un cantomanent la Vața Băi. Noi, puștii de atunci, ne ” băteam ” pentru un loc în echipa copiiilor de mingi și mai ales, pentru locurile din spatele porților. Am nimerit în spatele porții constănțene apărată de Ștefănescu. Nu prea a avut ce apăra ( scor 3-0 pt oaspeți) așa că a stat mult de vorbă cu noi, copiii din spatele porții lui. După meci mi-a dat un atuograf cu dedicație pe un program de meci și acesta a fost impulsul spre colecție.
În ziarul ” Sportul” al acelor ani era o rubrică cu adrese și dorințe ale altor colecționari din țară, așa că încet , încet am luat legătura cu ei și programele de meciuri adunate s-au înmulțit. Și acum am adresele acestora.
În România nu cunosc ca cineva să dețină, ca număr , mai multe exemplare decât mine, dar probabil, sunt unii care au mai valoroase.
- Ce înseamnă ” valoarea” unui program de meci?
- Valoarea unui program este dată , în primul rând, de vechimea acestuia, apoi de competiția pe care o reprezintă, apoi starea de conservare în care se prezintă, formatul etc... Am programe scrise de mână sau dactilografiate la vechile mașini de scris , tipărite sau...cele din străinătate care sunt adevărate reviste de prezentare a meciului, loturilor celor două echipe participante etc. Am uitat să adaug la valoarea lor, raritatea. De exempul la meciul România - Italia din anul 1983, scor 1-0, spectatori 80 000, gol Boloni. Cum meciul s-a disputat în nocturnă, spectatorii au făcut torțe din programele de meci, așa că au rămas foarte puține ” în viață”.
- Există o piață a posesorilor de asemenea colecții ?
- Da, mai ales aici în România, ne cunoaștem și ne anunțăm când ne intră dubluri. Facem schimburi sau vânzare- cumpărare. Mai participăm la anumite evenimente organizate de primăriile orașelor, de anumite cluburi cu ocazia aniversărilor din viața lor , telefoane, mail-uri etc. Dar acum cu explozia comunicațiilor pe internet, am început să ne cunoaștem și cu alți colecționari din toată lumea. În colecția mea se găsesc aproximativ 9000 de programe unice ( adică nu am dubluri la ele), iar restul de peste 1000 sunt dubluri.
- Cum le-ați clasificat când ați alcătuit colecția?
- La început, le-am indosariat pe competiții, dar acum le am așezate în clasoare pe cluburi.De exempu , tot ce ține de UTA, , Flamura Roșie, UTA BD le am în ordine cronologică în același loc sau Vagonul , AMEFA, Uzinele Dimitrov, Rapid, Astra, Unirea Vagonul -CFR etc , toate apărute în ordine cronologică ,într-un loc. Poli Timișoara cu variantele ei, CSM Iasi, Mureșul Deva , Bacău, Petrolul....toate în clasoare separate.
- Care e programul de meci la care țineți cel mai mult?
- Sunt două. Primul este cel de la meciul de finală a Cupei Campionilor Europeni între Barcelona si Steaua București, meci disputat pe stadionul ”Sanchez Pizjuan” din Sevilla, la data de 7 mai 1986, iar al doilea este unul de la un meci disputat de mine la Brad împotriva echipei Nitramonia Făgăraș, în care sunt prezentat pe pagina a doua alături de regretatul Zoltan Crișan, cunoscuta extremă lansată la Baia Mare , pentru ca mai apoi să evouleze în lotul național.
- Cu ce persoane cunoscute în lumea fotbalului ați avut ocazia să vă întâlniți, să stați de vorbă să faceți schimburi de păreri?
- În primul rând îl amintesc pe fostul meu antrenor, arădeanul Ioan Aliman, fost jucător la Gloria Arad, după care s-a stabilit la Brad, cu Tache Macri, fost jucător la Rapid București , și el un colecționar cu al cărui fiu mă întâlnesc si acum la Brașov, cu Flavius Domide , vaorosul jucător al UTA-ei, fiind și el colecționar, la început, de programe de meci după care s-a specializat pe colecții de isigne.
- În afară de fotbal , colecția dumneavoastră cuprinde și alte sporturi?
- Da. Am două bibliorafturi cu programe de joc de la meciuri de baschet, handbal, tenis, rugby , volei etc.
- Care program este cel mai vechi din colecția dumneavoastră?
- Cel de la meciul amical internațional Gloria Arad - FK Željezničar Sarajevo, disputat la Arad în anul 1952
- Vă multumesc pentru interviu , vă urăm ”La multi ani” cu ocazia zilei onomastice si v-aș ruga să lăsați o adresă pentru cei care doresc să vă contacteze pentru schimburi, cumpărări-vânzări sau simple informații.
- Adresa de e-mail: nelutu_brad@yahoo.ca sau nr. de telefon : 0744 646 062