Arădean jefuit la Timișoara
Legea recursului compensatoriu a eliberat mai repede din pușcării o serie de indivizi periculoși care au trecut la fapte. În ultima vreme, la Arad au avut loc mai multe jafuri. Nici în Timișoara, oraș aflat la o aruncătură de băț de Arad, nu este liniște.
Recent, un tânăr arădean, Francisc Mihai Gândilă, a fost jefuit, iar autorii au rămas deocamdată în libertate, astfel încât nu știm dacă sunt beneficiari ai recursului compensatoriu sau nu. Cert este însă că locul lor este după gratii, la fel ca și al „colegilor” lor care au beneficiat de clemența ministrului Tudorel.
Francisc Mihai Gândilă ne-a contactat, zilele trecute, pentru a-și povesti pățania. „Totul s-a întâmplat duminică, 3 februarie, în stația de tramvai situată peste drum de gară. În timp ce așteptam tramvaiul, am fost acostat, am fost împins de către o persoană, apoi mi-au sustras rucsacul. Dacă nu m-aș fi rezemat de panoul publicitar din stație, aș fi căzut. Imediat după, un individ m-a împins pe spate și mi-a furat telefonul mobil”, susține Gândilă. Acesta mai spune că individul care i-a furat telefonul a luat-o la fugă, iar el a început să-l urmărească, dar nu a reușit să-l prindă. „În aceste condiții, am fugit în gară să cer ajutor, dar nimeni nu a vrut să mi-l acorde. Persoanele de la Pază m-au îndrumat să merg la Poliția din incinta Gării, dar acolo nu am găsit pe nimeni. Cum vizavi era o benzinărie, am fugit acolo să cer ajutor. Îmi amintesc doar că i-am rugat pe angajații benzinăriei să sune la 112. Ulterior m-am trezit într-o mașină SMURD, tare panicat și mi-am petrecut următoarele trei sau patru ore la Spitalul Municipal”, mai spune tânărul. Atât la spital, cât și la Secția 4 Poliție, unde a ajuns după ce a fost pus pe picioare cât de cât de către medici, a povestit polițiștilor ceea ce s-a întâmplat. „Una peste alta, prejudiciul este de 1.800 de lei, cât este prețul telefonului, 400 de lei, banii pe care îi aveam în rucsac, dar am rămas și fără o serie de documente cum ar fi buletinul, certificatul de naștere, dosarul pentru școala de șoferi...”, și-a încheiat povestea Francisc Mihai Gândilă.
Pe de altă parte, reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Timiș susțin că dosarul este în lucru, colegii lor de la Secția 4 sesizându-se din oficiu. Mai pe românește, infractorii sunt încă liberi, având posibilitatea să facă și alte victime.
Sursa foto: Internet (imaginea are scop ilustrativ)