APROAPE 6.000 DE MATERIALE PIROTEHNICE, CONFISCATE DE POLIȚIȘTI
În perioada 29-31.12.2016, în baza unui plan de acțiune cu aplicabilitate la nivel național, polițiștii arădeni au continuat activitățile pentru combaterea comerțului ilicit cu materiale pirotehnice.
Astfel, în perioada antemenționată, în piețele din municipiu și județ, opt bărbați au fost depistați în flagrant de polițiști, în timp ce comercializau 5.928 materiale pirotehnice, fără a fi autorizați în acest sens.
În perioada 30-31.12.2016, polițiștii Biroului de Ordine Publică au depistat în flagrant delict, în două piețe din municipiu, cinci bărbați care comercializau fără drept articole pirotehnice.
Astfel, în Piața Fortuna au fost depistați în flagrant doi bărbați, de 33 și 47 de ani, în timp ce ofereau spre comercializare fără drept, 98 de articole pirotehnice iar în Piața Mihai Viteazul, 3 bărbați, de 28, 29 și 31 de ani, în timp ce ofereau spre comercializare 2.030 articole pirotehnice, fără a deține acest drept.
Pe raza localității Pâncota, au fost depistați doi bărbați de 31 și 50 de ani, în timp ce ofereau spre comercializare 2.350 de articole pirotehnice, iar pe raza localității Șiria, a fost depistat un bărbat de 48 de ani, în timp ce oferea spre comercializare 1.450 articole pirotehnice. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că cei în cauză, nu dețineau documentele prevăzute de lege, necesare în vederea comercializării materialelor deținute.
Materialele pirotehnice au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.
Pe numele celor depistați comercializând ilegal articole pirotehnice, au fost întocmit dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea fără drept de operațiuni cu materiale pirotehnice.
C. P.