Anunț fără precedent din Coreea de Nord
Liderul nord coreean Kim Jong Un a promis, în cadrul summitului istoric, că va închide, în luna mai, centrul de teste nucleare, iar la eveniment va invita experţi din Coreea de Sud şi Statele Unite, dar şi jurnalişti străini, anunţă oficialii de la Seul, citaţi de AFP, potrivit Mediafax.
"Va invita în curând experţi din Coreea de Sud şi SUA, precum şi jurnalişti, pentru a prezenta totul, într-un mod transparent, comunităţii internaţionale", a transmis, duminică preşedinţia din Coreea de Sud, care a precizat că Kim Jong Un a spus că închiderea centrului de teste nucleare se va face în luna mai.
"Se spune că închidem capacităţi care nu funcţionează, dar o să vedeţi că acestea sunt în stare foarte bună", a declarat Kim Jong Un, vineri, în cadrul întâlnirii cu preşedintele sud-coreean, Moon Jae In, conform EFE.
Mass-media de stat nord-coreeană a menţionat rar dezbaterea despre denuclearizarea Peninsulei Coreea, fără să intre în prea multe detalii, axându-se în schimb pe teme precum pacea, prosperitatea şi unitatea coreeană.
Agenţia oficială de ştiri a Phenianului, KCNA, a relatat pe larg despre discuţii şi a elogiat angajamentul liderilor celor două state faţă de "completa denuclearizare" a Peninsulei Coreea.
"În cursul discuţiilor, cele două părţi au avut un schimb de opinii sincer şi deschis cu privire la chestiuni de interes comun, inclusiv probleme ca îmbunătăţirea relaţiilor nord-sud, asigurarea păcii în Peninsula Coreeană şi denuclearizarea peninsulei", a transmis KCNA, relatând că summitul s-a încheiat cu un dineu ce s-a desfăşurat într-o "atmosferă amiabilă încărcată cu sentimente de rude de sânge".