ANUL ACESTA DGASPC ARAD ÎMPLINEȘTE UN SFERT DE VEAC DE LA ÎNFIINȚARE!
Început încă din primii ani după Revoluție, la nivel național, procesul de reformă în domeniul protecţiei copilului din România a fost reglementat în mai multe rânduri, 1997 fiind anul nașterii actualelor Direcții Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.
Cât privește județul Arad, DGASPC Arad a fost un pionier al respectării drepturilor copilului, persoanelor cu dizabilități, persoanelor vârstnice și grupurilor de persoane vulnerabile social. La 1 iulie 1993 s-au înfiinţat primele servicii sociale pentru copii printr-un parteneriat în judeţele: Arad, Bacău, Braşov, Prahova şi Timiş., luând naștere Centrul de sprijin familial şi ocrotirea copilului Arad, în subordinea Consiliului Judeţean Arad, fiind adoptat și un Regulament de funcţionare al acestuia, în baza protocolului încheiat între Consiliul Judeţean Arad, Asociaţia neguvernamentală “Pentru Copiii Noştri” şi The Romanian Orphanage Trust. Începând cu anul 1995, Consiliul Judeţean Arad, prin Hotărârea nr. 30/1995 a înfiinţat Serviciul de asistenţă socială, prin preluarea activităţii Centrului de sprijin familial şi ocrotire a copilului Arad, desfăşurându-și activitatea până în anul 1996, an în care în judeţul Arad se înfiinţează Direcţia Judeţeană de Ocrotire a Copilului şi Familiei. Din luna iulie a anului 1997, în conformitate cu legislaţia națională în vigoare, instituția funcţionează ca serviciu public specializat de interes judeţean, având personalitate juridică şi fiind subordonat Consiliului Judeţean Arad.
Pentru a marca cei 25 de ani de la înființare DGASPC Arad a organizat la Consiliul Județean Arad o întâlnire de lucru la care au participat mai mulți directori ai DGASPC-urilor din Sudul, Nordul și Vestul țării, din județele Gorj, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara și Maramureș. Festivitatea de decernare a distincțiilor și trofeului “25 de ani de activitate- DGASPC Arad” a fost găzuită de Sala Marii Uniri din Palatul Comitatului Arad. Un moment încărcat de semnificație și spiritualitate a fost marcat prin participarea Corului psaltic „Sfântul Ioan Damaschin” din Arad, programul fiind încheiat cu interpretarea muzicală a lui Adrian Petcu, un tânăr crescut și îngrijit de un asistent maternal profesionist, angajat al DGASPC Arad.
Erika Stark, directorul general al DGASPC Arad: “Județul Arad a fost unul din ambasadorii organizării şi dezvoltării sistemului judeţean de protecţie a drepturilor copilului prin restructurarea și închiderea instituţiilor rezidenţiale de tip mamut existente la acea vreme şi crearea unor servicii de protecţie a copilului alternative la instituţionalizare, obiectivul principal fiind acela de a asigura beneficiarilor un mediu cât mai apropiat de cel familial. Astăzi am retrăit cu mari, mari emoții acele vremuri, împreună cu colegii care lucrează alături de noi încă de la înființare, cu autoritățile locale de la acea vreme și cu cei care conduc astăzi județul Arad, partenerii noștri care au înțeles cât de important este să oferim la timp și în cadru organizat un sprijin real semenilor aflați în risc de marginalizare socială. Astăzi privim cu încredere spre viitor pentru că vom susține în continuare creșterea calității vieții beneficiarilor noștri și reducerea numărului persoanelor asistate social, prin oferirea unor alternative reale, incluzive din punct de vedere social”
Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad: „Marcăm astăzi 25 de ani în care DGASPC Arad și-a înțeles menirea de a proteja persoanele vulnerabile din județ, în care mii de oameni aflați în nevoi au beneficiat de sprijinul și protecția DGASPC Arad. Modul de lucru al DGASPC Arad este unul care a produs efecte foarte bune în decursul anilor. Am constatat, în toți acești ani, că este nevoie de protecție socială și că este foarte important să ne implicăm, să ajutăm aceste persoane, să ajutăm copiii abandonați, să ajutăm persoanele cu nevoi speciale, tocmai pentru a le acorda o șansă. Ajutându-i, de fapt, ne ajutăm și pe noi înșine, pe toți. Spun asta pentru că este datoria noastră să-i integrăm în societate și, pe cât posibil, să-i ajutăm chiar să devină piloni ai comunității, iar asta este în folosul tuturor. La mulți ani, tuturor celor lucrează în domeniul asistenței sociale din județul Arad!”
Pentru rolul și contribuția adusă la sprijinirea și dezvoltarea sistemului de asistență socială din județul Arad, DGASPC Arad a oferit diplome, distincții și trofee simbolice, angajaților instituției, foștilor directori, autorităților locale și județene, primăriilor din județ precum și partenerilor din mediul ONG.
La finalul festivității toți cei prezenți au ținut un moment de reculegere pentru angajații care de-a lungul anilor au trecut în neființă, inclusiv în timpul pandemiei COVID-19.