Analiza situaţiei operative a modulelor SMURD în trimestrul I
În primul trimestru al anului 2017, modulele SMURD ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al judeţului Arad au executat 1219 misiuni de intervenţie astfel:
- Detaşamentul Arad 529
- Detaşamentul Arad – Punctul de Lucru Vladimirescu – 394
- Detaşamentul Arad – Punctul de Lucru Curtici - 94
- Detaşamentul Ineu – Garda de Intervenţie Ineu – 129
- Detaşamentul Ineu – Garda de Intervenţie Chişineu Criş – 83
- Detaşamentul Sebiş – Garda de Intervenţie Sebiş – 65
- Detaşamentul Sebiş – Garda de Intervenţie Gurahonţ – 105
- Secţia Bârzava – Garda de Intervenţie Bârzava – 65
- Secţia Bârzava – Garda de Intervenţie Birchiş – 80
Pe timpul intervenţiilor au fost asistate 2167 persoane dintre care 1832 adulţi şi
335 copii. În cadrul operaţiunilor desfăşurate împreună cu echipajele descarcerare au fost asistate medical 23 persoane.
În alte 329 de cazuri, deplasarea echipajelor s-a făcut fără a se interveni.
Cele două echipaje ale Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Vinga şi Nădlac au desfăşurat, în primele 3 luni ale anului, 533 intervenţii, din care SMURD Nădlac 311 iar SMURD Vinga 222.
În 9 aprilie a.c Punctul de Lucru Curtici, aparţinând Detaşamentului Arad a împlinit o lună de la înfiinţare.
Punctul de lucru este în subordinea Detaşamentului de Pompieri Arad şi pentru început v-a avea în dotare o autospecială SMURD de tip B, încadrată cu 3 subofiţeri.
Echipajul deserveşte 2 oraşe (Curtici şi Sântana) şi 6 comune(Dorobanţi, Iratoşu, Macea, Olari, Şofronea, Zimandul Nou) totalizând o populaţie de 37 842 locuitori şi o suprafaţă de 485,79 km2
În această perioadă echipajul a executat 135 misiuni de intervenţie, în toate localităţile din zona în care acţionează sau chiar în alte localităţi când situaţia operativă a impus acest lucru.
COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Purtător de cuvânt - maior Pleşca George