Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Amenzi de peste 17.500 de lei pentru şoferii care au parcat ilegal pe locurile destinate persoanelor cu handicap

Poliţia Locală a dat, în ultimele zile, amenzi de peste 17.500 de lei şoferilor care au parcat ilegal pe locurile destinate persoanelor cu handicap.

Amenzi de peste 17.500 de lei pentru şoferii care au parcat ilegal pe locurile destinate persoanelor cu handicap
Comentează 0

În ultimele zile, polițiștii locali au întreprins mai multe acțiuni de constatare și sancționare a conducătorilor auto care au imobilizat neregulamentar autovehiculele, pe loc de parcare destinat persoanelor cu dizabilități, fără a deține legitimații (carduri) eliberate și utilizate în conformitate cu prevederile actului normativ nr. 448/2006, cu completările și modificările ulterioare. Șoferii care ignoră normele prevăzute în Legea nr. 448/2006 - privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap au fost sancționați contravențional, fiind aplicate inclusiv măsuri complementare de ridicare a vehiculelor. Au fost aplicate 21 amenzi în valoare de 17.580 lei pentru nerespectarea normelor legale privind imobilizarea neregulamentară a autovehiculelor, respectiv «parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate și semnalizate prin semn internațional pentru persoane cu handicap»”, susţin reprezentanţii Primăriei Arad.

Acțiunile polițiștilor locali vor continua, sens în care, ocuparea abuzivă a locurilor de parcare destinate persoanelor cu dizabilități va primi cel mai prompt răspuns, dacă este sesizată telefonic, la Dispeceratul DGPL  (025-939- apel gratuit).

În evidențele Primăriei Municipiului Arad figurează aproximativ 4.000 de persoane înscrise în registrul persoanelor cu handicap.

Ocuparea unui loc de parcare rezervat acestora este posibilă doar în  cazul persoanelor care dețin „card-legitimație de parcare pentru persoanele cu handicap". Acest card îndreptățește titularul la utilizarea locurilor de parcare special amenajate, iar atunci când este utilizat, cardul-legitimație trebuie afișat în partea din față a vehiculului (parbriz), astfel încât, să fie clar vizibil pentru verificare.

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite