Ambasadorul Elveției vine de urgență la Arad, uluit că pesediștii arădeni refuză cadoul elvețian de 9 milioane de euro pentru CET! (P)
În urma refuzului PSD ca Aradul să beneficieze de finanțare elvețiană nerambursabilă pentru CET, în valoare de nouă milioane de euro, ambasadorul Confederației Elvețiene vine joi în orașul nostru, să discute cu cărțile pe masă.
Gestul pesediștilor i-a surprins pe elvețieni, care nu înțeleg cum un partid politic își poate permite obstrucționa dezvoltarea unui oraș și investiții strategice în cel mai important furnizor de utilități din județ! Cum își poate permite PSD să se opună ca Aradul să primească un cadou de nouă milioane de euro?!
Consilierii PSD se fac de râs nu numai pe ei înșiși, de această dată, ci fac de râs și arădenii! După ce că PSD nu și-a plătit datoriile la CET, de aproape un miliard de lei vechi, are pretenția ca arădenii să stea în frig și fără apă caldă, din cauza încăpățânării pesediste?!
Iată de ce considerăm că afirmația devenită virală în mediul virtual arădean („un vot pentru PSD este un vot împotriva Aradului”) are un mare sâmbure de adevăr. O demonstrează înșiși pesediștii, disperați să se opună oricărei realizări în Arad!
Situația este fără precedent nu numai în Arad, ci și în România. Unul dintre marii datornici ai CET, adică PSD Arad, se opune finanțării CET! Oare toată povestea asta nu are un alt substrat? Oare pesediștii nu vor să desființeze CET-ul ca să nu își mai plătească datoriile, să scape de facturile uriașe pe care nu le-au plătit la timp și pentru care au acumulat penalități de întârziere imense?!
Că pe doljeanul Fifor îl doare în bască de arădeni, e evident. Pentru el Aradul este doar instrumentul de care se folosește să mai intre o dată în parlament. Dar pesediștii arădeni, născuți și crescuți aici, care au pieptul ca un dos de lingură când se pretind local-patrioți, cum se pot uita în ochii oamenilor pe care îi prostesc că lor le pasă de Arad? Este nevoie, iată, ca un ambasador să vină la Arad și să se intereseze cine sunt cei care se opun atât de violent intereselor propriei lor comunități! PSD a devenit o rușine nu locală, nici măcar națională, ci internațională!
COMANDAT DE : PNL ARAD
REALIZAT DE : S.C. LEXUS PUBLICITATE SRL
COD MANDATAR FINANCIAR : 11160004