Alertă în Alfa. Copii amenințați de romi, care le-au furat telefoanele
Părinților din Alfa le e teamă să-și mai lase copiii nesupravegheați în parcuri, din cauza conflictelor pe care aceștia le au cu copii romi, care vin de pe strada Mărului.
Ultimul incident a avut loc vineri, când trei copii din cartier, cu vârste cuprinse între 9 și 11 ani, au rămas fără bani și telefoanele mobile. Aceștia se plimbau cu bicicleta pe pista de pe malul Mureșului, când în fața lor au venit doi copii romi care i-au percheziționat. Le-au scos tot din buzunare și le-au ”confiscat” două telefoane performante și vreo 12 lei. Alți doi puști mai mari au fost martori și au vrut să-și sune părinții, dar au fost amenințați imediat că rămân și ei fără telefoane, așa că au fugit.
În cele din urmă, hoții, care erau și ei cu bicicletele, au plecat spre strada Mărului. Acolo au fost găsiți la scurt timp de către polițiști, alertați de către părinții celor trei puști păgubiți.
”Polițiștii au recuperat telefoanele și le-au înapoiat în cel mult două ore. Nu este pentru prima dată când sunt probleme cu anumiți copii romi de pe strada Mărului, ar trebui să patruleze mai mult polițiștii locali în jurul celor două parcuri din cartier și chiar pe străzi. Au mai fost cazuri când i-au bătut pe copiii noștri și i-au amenințat”, a relatat o mămică.
Polițiștii au stabilit că hoții au 11 și 16 ani, însă nu se mai fac cercetări în acest caz, pentru că nu s-a depus o plângere.