Activitatea ISU Arad în prima parte a lunii martie
În perioada 01.03.2017–15.03.2017, subunităţile de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş„ al judeţului Arad au executat 309 misiuni şi 75 de recunoaşteri în obiective din raioanele de intervenţie.
S-a acţionat pentru stingerea unui număr de 50 incendii, 5 cazuri de asistenţă a persoanelor şi 1 misiune salvare animale.
Modulele SMURD au acţionat pentru acordarea asistenţei medicale în 253 de cazuri.
Pentru eficientizarea intervenţiilor şi optimizarea timpilor de răspuns subunităţile au executat 75 misiuni de recunoaştere în unele obiective din raioanele de intervenţie. Pe timpul misiunilor de recunoaştere se verifică sursele de alimentare cu apă, căile de acces în obiectiv, configuraţia acestuia şi alte elemente care sunt semnificative pe timpul intervenţiei.
Din cele 50 de incendii 43 au fost incendii de mirişte, vegetaţie uscată şi resturi vegetale.
COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Purtător de cuvânt - maior Pleşca George