Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Acțiune a polițiștilor rutieri, pe linia transportului de marfă

Acțiune a polițiștilor rutieri, pe linia transportului de marfă
Comentează 0

Polițiștii Serviciului Rutier împreună cu cei din județ au desfășurat, ieri, o acțiune de amploare pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă prevederile legale privind transportul de marfă. Activitățile s-au desfășurat pe toate șoselele din județ unde valorile traficului greu sunt ridicate.

Au fost controlate 133 de autoutilitare și autotrenuri, fiind aplicate 63 de sancțiuni contravenționale în valoare de 16.500 de lei, dintre care:

- 53 conform O.U.G. 195/2002, pentru viteză excesivă, lipsa centurii de siguranță și alte abateri;
- 4 conform H.G. 69/2012, privind condițiile de funcționare ale operatorului rutier;
- 4 conform O.G. 37/2007, privind timpii de odihnă (tahograf);
- 4 conform H.G. 1373/2008 privind transportul rutier al bunurilor divizibile (prelată).

A fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru conducere sub influența alcoolului unui bărbat de 38 de ani, din județul Dâmbovița, depistat pe D.N. 79 în timp ce conducea o autoutilitară având o alcoolemie de 0,83 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, au fost reținute 2 certificate de înmatriculare.

Aceste activități vor fi desfășurate periodic de polițiști, pentru depistarea acelor conducători auto care nu respectă legislația privind transportul de mărfuri pe drumurile publice.

 

 

Obțineți Outlook pentru iOS

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite