Academicianul Leon Dănăilă, Doctor Honoris Causa al UVVG „Un om, un destin, o viață”
10 martie 2024. A fost o seară superbă la Filarmonica Arad. La distanță de un an de la prima ediție „Dialoguri universitare by UVVG”, invitatul lui George Grigoriu, academicianul Leon Dănăilă a electrizat publicul prin prezența sa. S-au spus povești de viață, viața profesională și experiența de-o viață a celui care, de mai bine de jumătate de secol, este un reper în neurochirurgia mondială, având o carieră în neurochirurgie de peste 60 de ani.
Leon Dănăilă a publicat 63 de cărți și 418 lucrări de specialitate. A călătorit prin toată lumea, a trăit și „învățat meserie” de la Moscova la New York și Cape Town, dar a ales să rămână același om simplu, din popor, refuzând să adune averi din profesie sau din cărțile vândute, pentru a investi în cercetare. Auditoriul a găsit totodată smerenie, dar și ambiția de învăța, într-un om care-și desfășoară activitatea într-un birou pe ușa căruia este scris „consultații și operații gratuite”.
Sutele de studenți care au fost în sală au înțeles că pentru a atinge performanța, singura investiție care se va întoarce înmiit este educația și studiul, atunci când Acad. Leon Dănăilă a spus „Oriunde ajungi, trebuie să lupți”. Pentru studenți, medici, dar și pacienți a fost mesajul „eu în sala de operație intru cu Dumnezeu de mână”, subliniind că știința nu contrazice credința, dar pentru a avea rezultate, știința nu funcționează fără credință.
S-au spus adevăruri mari în cuvinte simple, pentru toți cei prezenți : „sufletul este localizat în creier și în fiecare celulă vie”, iar efectele muzicii, sărutului, optimismului și îmbrățișărilor asupra sănătății sunt dovedite științific, deci ar trebui aplicate zilnic.
Legătura incontestabilă dintre știință și credință a fost, parcă și mai mult subliniată de glasul divin al Mariei Coman și Coralei Sf. Ioan Damaschin, care au intonat din Psalmi, în pregătirea Postului Paștelui.
„Apropierea dintre Universitate și Biserică a avut un rezultat sublim. Deși nu am fost fizic prezentă la eveniment, am fost cu tot sufletul acolo, în sala Palatului Cultural. Academicianul Leon Dănăilă este o lecție de viață, de modestie, de umanitate, fără a aminti excelența în medicină. Sunt onorată, recunoscătoare și mândră că Aradul, și în mod special Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”din Arad a putut trăi un asemenea moment unic”, a conchis prof. univ. dr. habil. Coralia Adina Cotoraci, rector al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.
Surpriza serii a fost, fără îndoială, acordarea titlului de Doctor Honoris Causa dlui Acad. Prof. Dr. Leon Dănăilă, care, emoționat, a mulțumit U.V.V.G. pentru această onoare. Pe scenă a urcat și Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Timotei Seviciu – Arhiepiscop al Aradului, care a punctat importanța momentului.
Sala arhiplină cu studenți, cadre, prieteni ai U.V.V.G. dar și oficialitățile prezente s-au bucurat de această seară plină de învățăminte, în care, așa cum a spus si moderatorul, George Grigoriu, „am cunoscut și omul Leon Dănăilă”.
Ca de fiecare dată, evenimentul a fost live pe pagina de facebook a UVVG, și va fi postat pe canalul nostru de YouTube, unde cu un click vă puteți abona pentru a fi la curent cu toate evenimentele noastre.
Aici veți regăsi edițiile anterioare ale întâlnirilor din seria Dialoguri universitare by UVVG https://www.youtube.com/playlist?list=PLpTCrdEuzRuA_td6i3CKLPpndXg7-eEP-