Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

A început așternerea stratului de uzură pe Dieci-Dezna!

A început așternerea stratului de uzură pe Dieci-Dezna!
Comentează 0

Consiliul Județean Arad anunță începerea turnării stratului de uzură pe drumul județean Dieci-Dezna. Lucrarea avansează și pe planul întăririi malurilor, fiind cea mai consistentă investiție din istorie, în acest drum județean.

„Acest drum este integrat în două proiecte importante ale Consiliului Județean. Unul dintre ele este acel proiect strategic privind modernizarea drumurilor județene, unde am ajuns la peste 700 de kilometri de asfalt nou, lucrări aflate în diferite faze, finalizate, în lucru și în pregătire. Cea de a doua componentă vizează dezvoltarea turismului arădean, or acest drum nu doar că «apropie» Moneasa de Valea Mureșului, dar oferă o perspectivă de dezvoltare turistică inclusiv pe traseul dintre Dieci și Dezna, o zonă care până acum a fost insuficient exploatată turistic tocmai din cauza lipsei infrastructurii”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

După finalizarea lucrărilor, pe cei 11,2 km ai drumului județean Dieci-Dezna se va circula în cele mai bune condiții. Drumul creează o scurtătură între DN7 Arad-Deva și stațiunea Moneasa. Este un proiect al Consiliului Județean Arad, parte a strategiei de modernizare a 750 km de drumuri județene arădene.

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite