A găsit un inel cu diamante într-un canal. Ce s-a întâmplat după ce a postat fotografiile pe net
Un tânăr din Londra a făcut o femeie foarte fericită atunci când, după ce i-a găsit inelul cu diamante pierdut într-un canal din fața unui restaurant, a lansat o adevărată campanie pe Facebook în încercarea de a o găsi.
Andy, un tânăr de 31 de ani, a găsit inelul într-o noapte. În loc să-l păstreze sau să-l vândă, tânărul a ales să lanseze o campanie pe Facebook, în încercarea de a găsi proprietara bijuteriei.
Nu mică i-a fost mirarea când ideea lui a dat rezultate și a fost contactat de o femeie în vârstă. Andy s-a întâlnit cu aceasta la o bijuterie din Londra, unde, pe baza unor documente de achiziție și o asigurare care demonstrau că este proprietara de drept a bijuteriei, femeia și-a primit înapoi inelul.
Andy, care și-a spus povestea pentru DailyMail, nu a menționat câte carate are diamantul, însă un expert contactat de faimoasa publicație britanică a văzut fotografiile și a declarat că cel mai probabil este vorba despre o piatră prețioasă de 3,5 carate.
”Este un final de basm, care arată cât de mult bine poate face social media. Simt ca și cum mi-am îndeplinit porția de fapte bune pentru un an”, a spus tânărul.
sursa: antena3.ro