Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

A condus beat, a intrat cu maşina în şanţ şi a părăsit locul accidentului la Vinga

A condus beat, a intrat cu maşina în şanţ şi a părăsit locul accidentului la Vinga
Comentează 0

Un bărbat în vârstă de 46 de ani din Vinga s-a ales cu dosar penal pe numele său după ce acesta ar fi condus beat, a provocat un accident din care au rezultat doar pagube materiale, iar apoi a părăsit locul accidentului. Acesta a fost depistat de oamenii legii pe un câmp, cel mai probabil când acesta încerca să ajungă la domiciliu. Testat cu aparatul etilotest, acesta a avut o alcoolemie de 0,94 mg./l. „La data de 26 iunie, în jurul orei 18,00, un bărbat de 46 de ani, din Vinga, a condus un autoturism pe D.N. 69, în afara localității Vinga. La kilometrul 34+294 de metri, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, păsăsind carosabilul și răsturnându-se într-un șanț. În urma evenimentului rutier au rezultat exclusiv pagube materiale, dar conducătorul auto a părăsit locul evenimentului înainte de sosirea organelor de poliție. După aproximativ o oră, bărbatul a fost depistat de polițiști pe câmpul din apropiere, testarea cu aparatul alcooltest indicând o alcoolemie de 0,94 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, bărbatului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolmiei, pe numele lui fiind întocmit un dosar de cercetare penală pentru conducere sub influența alcoolului”, au declarat reprezentanţii IPJ Arad.

Foto cu caracter ilustrativ.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite