7.000 de arădeni vor fi testați de COVID-19 în cadrul unui proiect în valoare de 100.000 de dolari
Europarlamentarul Gheorghe Falcă, prefectul Gheorghe Stoian, și Directorul Direcției de Sănătate Publică a Județului Arad, dr. Horea Timiș au partipat, astăzi, la o conferință de presă, găzduită în clădirea Prefecturii. A fost prezentat un proiect în cadrul căruia, un număr de 7.000 de arădeni vor fi testați, prin procedura de testare colectivă „pooling”. De menționat că rezultate vor fi integrate unei cercetări internaționale, implementat de Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad, în parteneriat cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, Cetatea Voluntarilor, alți parteneri internaționali, precum și cu sprijinul europarlamentarului arădean Gheorghe Falcă.
Aradul devine, astfel, partener al „X-Prize Pandemic Alliance”, rezultatele cercetării urmând să fie corelate cu cele provenite din toate celelalte zone ale lumii unde sunt realizate studii similare. La finalul proiectelor derulate prin „X-Prize Pandemic Alliance”, care se bucură de finanțări ale unor mari companii globale precum Google, cu ajutorul inteligenței artificiale vor fi create predicții de mare precizie cu privire la riscul de infecție cu virusul SARS-CoV-2.
Procedura de testare se va face în baza unor algoritmi matematici iar persoanele testate vor proveni din categorii sociale de risc (șoferi, distribuitori etc). Testarea se va face prin metoda „pooling”, un test pe o grupă de cinci pacienți ale căror probe vor fi contaminate între ele.
Proiect pilot
Directorul Direcției de Sănătate Publică a Județului Arad, dr. Horea Timiș, a prezentat, alături de prefectul Gheorghe Stoian și europarlamentarul Gheorghe Falcă alte două proiecte de îmbunătățire a managamentului spitalelor.
Aradul a fost, alături de Județul Brașov, un județ pilot într-un proiect prin care a fost creată o aplicație informatică ce a permis decidenților din sistemul sanitar să cunoască, în timp real, numărul paturilor de spital goale în fiecare secție unde au fost internați bolnavi COVID-19. Astfel s-a putut realiza o coordonare eficientă între personalul de pe ambulanțe, cadrele medicale din Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, managementul Spitalului, conducerea DSP și a Casei de Asigurări de Sănătate Arad, reprezentată de directorul dr. Gheorghe Domșa.
O imagine integrată
În două săptămâni va începe implementarea altui proiect prin care vor fi centralizate bazele de date alte tuturor spitalelor din regiunea Vest, astfel încât să fie creată o imagine integrată a activității acestora, scopul fiind de a identifica acele zone unde trebuie eficientizate actul medical sau deciziile de management medical. Constatările făcute la nivelul DSP Arad, centru regional pentru județele Arad, Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara, vor constitui recomandări pe care instituția le va face către autoritățile publice, Guvern și mediul politic.
„Demarăm trei proiecte de informatizare, unul dintre ele a fost deja implementat din vremea pandemiei împreună cu Autoritatea Națională de Management a Calității referitor la monitorizarea numărului de paturi în timp real pe dispozitive. Al doilea proiect la care lucrăm și undeva în trei săptămâni va fi public, este o bază de date cu indicatori medicali pe toată regiunea de vest, iar al treilea proiect este un parteneriat cu colegi de la Google, cu Fundația Maria, Universitatea Mila din Canada, cu care analizăm o metodă de testare cu suportul Inteligenței Artificiale de a crea și de a identifica niște algoritmi specifici, care să îmbunătățească capacitatea de testare. Avem ca și parteneri Universitatea de Vest «Vasile Goldiș», Cetatea Voluntarilor, administrația publică locală, fiind o activitate de cercetare aflată la început, un proiect inovativ, sperăm să aducem și alte proiecte și vrem să arătăm că se întâmplă lucruri bune și la nivelul instituțiilor publice”, a precizat dr. Horia Timiș.
„Sunt bucuros că sunt parte a trei proiecte importante din municipiul Arad și, așa cum v-a fost prezentat în conferința de presă, primul proiect primește un sprijin de 100.000 de dolari, vom avea 7.000 de oameni care vor fi testați în acest proiect și cercetarea noastră va intra într-o cercetare mondială, statistica din Arad va fi parte din ceea ce se va oferi statistic la nivel mondial. Mai mult de atât, putem spune că vom prezenta rezultatul nostru din Arad Ministerului Sănătății și vom coordona activitatea pe județele arondate Aradului, adică Timiș, Hunedoara și Caraș. Felicit în primul rând echipa de la Direcția de Sănătate Publică, eu făcând doar relaționarea de lobby și garantând că vom pune în practică corect acest proiect și, așa cum v-am anunțat, pregătim și Proiectul nr. 2 și Proiectul nr. 3. Pe proiectul care l-am avut la nivel național, «Aradul și Brașovul», avem deja rezultatele, vom prezenta și aceste rezultate Guvernului României și credem că acea structură managerială pentru spitale, cu observațiile totale pentru toate secțiile și activitățile din interiorul secțiilor, nivelul de paturi ocupate, paturi libere, acea aplicație va fi, cred eu, o aplicație la nivel național, generată de această cercetare făcută între Arad și Brașov”, a sintetizat situația ca un autentic om de presă europarlamentarul Gheorghe Falcă.