35 de migranți opriți din drumul ilegal spre Schengen, la Nădlac și Vărșand (VIDEO)
La Punctele de Trecere a Frontierei Vărșand și Nădlac II, au fost depistați treizeci și cinci de cetăţeni din Irak, Siria, Maroc şi Afganistan, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în patru automarfare, respectiv pe jos.
Ieri, 04.10.2021, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărșand, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, doi cetăţeni bulgari, aflați la volanul unor ansambluri rutiere înmatriculate în Bulgaria. Șoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, furtunuri de cauciuc și mobilă pentru societăți din Cehia și Anglia.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, în compartimentele pentru marfă au fost descoperiţi ascunşi, în total, doisprezece cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 13 și 22 ani.
De asemenea, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit asupra a două ansambluri rutiere conduse de un cetățean turc, respectiv un român, care transportau textile și autoturisme pentru societăți din Danemarca și Germania. În urma controlului efectuat asupra mijloacelor de transport au descoperit, ascunși în compartimentele de marfă, douăzeci și doi de cetăţeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Siria, Irak și Afganistan, cu vârste cuprinse între 9 și 37 de ani.
Tot în zona de competenţă a Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac, poliţiştii de frontieră au observat, la aproximativ 50 de metri de linia de frontieră, o persoană care se deplasa pe jos. Deoarece aceasta nu îşi justifica prezenţa în zonă, a fost condusă la sediul sectorului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că este cetățean din Maroc în vârstă de 21 de ani.
În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale.