1002 misiuni ale pompierilor militari arădeni în luna februarie
În luna februarie a anului 2024 echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad, cu mijloace tehnice destinate stingerii incendiilor, intervențiilor în sprijinul comunității, precum și pentru acordarea primului ajutor medical calificat celor aflați în dificultate, au intervenit în 1002 situații de urgență.
Majoritatea dintre acestea au constat în asistență medicală, echipajele SMURD acționând în cazul a 914 solicitări.
Asigurarea asistenței medicale de tip SMURD a fost repartizată astfel:
• Detașamentul de Pompieri Arad – 593;
• Detașamentul de Pompieri Ineu – 176;
• Detașamentul de Pompieri Sebiș – 52;
• Secția de Pompieri Bârzava – 93.
De asemenea, din totalul celor 914 solicitări echipajele SMURD au intervenit pentru acordarea asistenței medicale în urma producerii a 22 de accidente rutiere.
Totodată, salvatorii au acționat pentru stingerea a 58 de incendii, precum și în alte 30 de intervenții în sprijinul comunităților.
Stingerea incendiilor a fost repartizată astfel:
• Detașamentul de Pompieri Arad – 19;
• Detașamentul de Pompieri Ineu – 17;
• Detașamentul de Pompieri Sebiș – 14;
• Secția de Pompieri Bârzava – 8.
Din totalul celor 58 de incendii care s-au produs în această perioadă, 22 au fost înregistrate la case sau anexe gospodărești, 31 la vegetație uscată și resturi menajere în urma cărora peste 125 de hectare de teren au fost afectate, iar 5 la mijloace de transport.
Principalele cauze generatoare ale incendiilor la locuințe au fost: scurtcircuitul electric produs ca urmare a defectelor apărute în exploatarea cablurilor, montării necorespunzătoare pe materiale combustibile sau a suprasarcinilor și coșurile de fum necurăţate sau amplasate necorespunzător față de materialele combustibile.
Alte 30 de intervenții au constat în:
• 10 intervenții pentru deblocarea ușilor în vederea facilitării accesului echipajelor medicale;
• 3 intervenții pentru descarcerarea persoanelor în urma unor accidente rutiere;
• 7 misiuni pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor;
• 2 misiuni pentru asigurarea evenimentelor publice de amploare care pot genera situații de urgență;
• 2 misiuni pentru salvarea animalelor din medii ostile vieții;
• 3 misiuni pentru asanarea teritoriului de muniție;
• 3 intervenții pentru degajarea elementelor de construcție care prezentau pericol de cădere.
Totodată, pentru eficientizarea intervențiilor și optimizarea timpilor de răspuns, subunitățile au efectuat 55 de recunoașteri în obiectivele din raioanele de intervenție. Pe timpul acestora s-au verificat sursele de alimentare cu apă, căile de acces în obiectiv, configurația acestuia și alte elemente care sunt semnificative pe timpul intervenției. În vederea pregătirii forțelor de intervenție pentru misiunile specifice pe care trebuie să le îndeplinească, au fost organizate 5 exerciții cu forțe și mijloace în teren.
Vă reamintim că arderea vegetației uscate este STRICT INTERZISĂ
Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea deșeurilor și a altor materiale combustibile poate avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor. În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de operatori economici, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.
Potrivit prevederilor legale, arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă (articolul 94, alineatul (1), litera n, din OUG nr.195/2005 privind protecția mediului) și constituie contravenții, sancționându-se cu amendă de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice. Cetățenii sunt obligaţi să respecte normele privind protecția mediului care interzic arderea vegetației uscate. Nerespectarea acestora, prin acţiunile de ardere a vegetaţiei uscate pe terenurile agricole, conduce la reducerea cuantumului subvenţiilor de către APIA.
Pentru diminuarea numărului de arderi şi implicit a pagubelor rezultate, precum şi aplicarea măsurilor coercitive în situaţia constatării neîndeplinirii obligaţiilor de către persoanele fizice şi juridice, vor fi intensificate acţiunile în teren desfăşurate de personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiș” al judeţului Arad.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro, care are o funcție nouă, bazată pe inteligența artificială, și care răspunde întrebărilor pe linie de situații de urgență, dar și de pe aplicația DSU.
Aplicația este disponibilă atât pe telefoanele cu sistem de operare APPLE, cât și Android și poate fi descărcată gratuit, după cum urmează :
• App Store ( https://apps.apple.com/ro/app/dsu/id1663813906)
• Google Play ( https://play.google.com/store/apps/details?id=com.orson.dsu)