Lansare de carte: Poetizări tactile de Lucia Bibarț
Lansare și momente de lectură din vol. Poetizări tactile de Lucia Bibarț, sâmbătă, 24 septembrie, ora 18.00, la CAFE CLASIC 1890. Evenimentul va fi completat de flautista Corina Ardelean.
Iată și o cronică a cărții semnată de poetul Mircea Pop:
Poezia ca mod de exprimare
Dacă în placheta anterioară “Şuviţe şi irişi” din 2013 poeta Lucia Bibarț apărea doar în ipostaza de iubită şi mamă, scriind o poezie ”casnică”, cuminte și sinceră prin excelenţă, în volumul de faţă, registrul ei liric se îmbogăţeşte considerabil atât în privinţa conţinutului cât şi a formei.
Intitulat îmbietor,: ”Poetizări tactile” (Editura ”Tiparnița”, Arad, 2016) volumul se deschide cu un elogiu original adus lui Eminescu, urmat fiind de alte 87 de poeme.
În împletitura lirică a Luciei Bibarţ noțiunea de gând este însoţită de epitete neaşteptate: “gând zevzec”, “gând nătâng”, “gând năuc”.
Contrastant cumințeniei din “Şuviţe şi irişi”, într-o notă de orgoliu – ai spune – sau doar de curaj, cartea prezentă vorbeşte despre ”voluptate” și ”seducție”:
“voluptoasele
mele forme
de seducţie poetică”
pentru ca mai apoi, în mod neaşteptat, să afirme:
„Mă simt bolnav de tristă“.
Şi tot în mod neaşteptat, ba chiar sfidător, să revină:
“Eu sunt Poezia!”
Politica, ca și gratuitățile de orice fel, o scot din frumosul irațional, în cotidianul banal, iritând-o:
“Eşti murdar
ca politica
care ne satură
cu demagogie.
Ca tratatele de pace -
adevărate pregătiri de război.
Ca strategiile
marilor soldați -
artă a înșelăciunii-
Ești.”,
În același ton de revoltă, se exprimă, în continuare:
“Iubita mea
…ţară !
Pe ce mâini
viclene, negândite
şi nesimţitoare ai încăput”.
Dureroasă constatarea:
”Mă dor gropile din mintea ălor mei.”
Poemul, “Despre convenţie”, incumbă o filosofie sui-generis.
Cu inima în dinţi, poeta incită: “Între noi, bărbaţii!”.
O evoluţie în domeniul formei remarcăm în “Descâtec”, frumos poem în formă metrică folclorică.
Iubitoare a valorilor perene românești, autoarea aduce un cald omagiu limbii române, frumuseţii şi expresivității ei:
“bogăție semantică
cu gustul ţărânii și-al neamului meu.
Limbă română (....)
Alte poeme, multe sunt adevărate autoportrete spirituale.
”Uneori mă tem că voi / pierde competiția /cu mine însămi ”;
”Pentru că nu pot infini nimic azi, - deci nici pe tine -”;
”Mă pământizez ocru....în toate culorile existenței tale”;
”Suspendată între nestâlpenia ta / și invazia turcoaz din mine (...) Învăț să te respir.”
Toamna (vieţii) revine, o obsesie ocru, în poemele finale ale cărţii. De asemenea, caducitatea şi efemeritatea vieții:
“Viaţa ta se autoconsumă
Ca o ţigară
Uitată aprinsă”.
Sau:
”...încet, mă las îmbrăcată,
până în sânge de
Sacrificiul învăluitor și copt
al frunzelor...”
Încheiem cu o memorabilă terţină:
“Noapte caldă.
Luna adastă
La tine în palmă.”
Pentru Lucia Bibarţ, Poezia este un mod de exprimare.
Mircea M. POP