Gheorghe Falcă (PNL/PPE): „A fost adoptat regulamentul privind Europa Interoperabilă, un rezultat excelent pentru România”
În cadrul Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie – ITRE a fost adoptat Regulamentul European privind Europa Interoperabilă, adică un Schengen Online al serviciilor de administrație publică locală.
„În cadrul negocierilor inter-instituționale de la Bruxelles, am obținut un rezultat foarte bun pentru România în cadrul unui dosar pentru care am fost desemnat raportor al grupului nostru politic, Partidul Popular European Creștin-Democrat, adică familia politică a PNL.
Am participat astfel direct la trilogul, adică negocierile dintre Parlamentul European, Consiliul UE și Comisia Europeană, pentru definitivarea Regulamentului pentru stabilirea unor măsuri de promovare a interoperabilității transfrontaliere a rețelelor și a sistemelor informatice care sunt utilizate pentru furnizarea sau gestionarea serviciilor publice în UE. Menționez că față de o Directivă, care se dezbate în parlamentele naționale, Regulamentele adoptate la Bruxelles se aplică întocmai în toate Statele Membre. Pe scurt, am obținut dezvoltarea unei infrastructuri interoperabile de servicii publice digitale transeuropene, în beneficiul cetățenilor!
Sunt foarte mulțumit de faptul că amendamentele și propunerile mele la acest dosar, atât în calitate de raportor cât și ulterior, la negocieri, au fost adoptate, fapt ce aduce beneficii pentru România.
Mai întâi, pentru că am reușit să consolidez rolul agenției UE înființate la București – prima găzduită de țara noastră. Astfel, Centrul și Rețeaua europeană de competențe în materie de securitate cibernetică (ECCC) beneficiază de statutul de observator în cadrul Comitetului pentru o Europă interoperabilă (un organism consultativ strategic al Comisiei Europene). Dar mai mult decât atât, sunt mulțumit de faptul că am reușit să obțin consolidarea rolului autorităților locale și regionale în punerea în aplicare cu succes a prezentului Regulament.
Întrucât autoritățile locale furnizează o serie de servicii publice, dar dispun adesea de resurse limitate în ceea ce privește finanțarea, resursele umane și instrumentele de punere în aplicare a prezentului regulament, acestea trebuie să primească orientări și resurse adecvate și mă bucur că am reușit să obțin consens pentru alocarea acestor resurse către autoritățile locale, inclusiv în România”, a transmis de la Bruxelles, europarlamentarul Gheorghe Falcă.