Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

(VIDEO) Amenințat cu pistolul, din gelozie, la Lipova

Ieri, în orașul Lipova, prin apel direcționat de către Poliția Lipova, jandarmii au fost solicitați să intervină pentru aplanarea unui conflict. 

(VIDEO) Amenințat cu pistolul, din gelozie, la Lipova
Comentează 0

Ajunși la fata locului, jandarmii au constatat că este vorba despre doi bărbați, unul în vârstă de 84 de ani, iar celălalt de 23, între care pornise un conflict pe fondul geloziei pentru o femeie de 30 de ani.

Bărbatul de 84 de ani a adresat injurii celui mai tânăr, dar și iubitei acestuia, amenințându-i, chiar pe stradă, cu un pistol pe care îl avea asupra sa, ascuns în haină.

În urma verificărilor s-a constatat că pentru o perioadă mai lungă de timp femeia fusese chiriașa bărbatului de 84 de ani.

Jandarmii au confiscat pistolul și încărcătorul, care conținea 5 cartușe, predându-le polițiștilor în vederea continuării cercetărilor. Pe numele bărbatului de 84 de ani au fost întocmite actele de sesizare pentru infracțiunea de amenințare.


Scrie un comentariu

trimite