Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ultimele stiri

Cine este noul președinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest

Consiliul pentru Dezvoltare Regională are un nou președinte. Conform statutului CDR Vest, președintele și vicepreședintele nu pot fi reprezentanţi ai aceluiaşi judeţ. Cele două funcţii sunt îndeplinite, prin …

Comentează 0

Sergiu Bîlcea: „Fondurile europene presupun o competiție care trebuie câștigată”

Banii europeni aduc comunităților locale, inclusiv Aradului, finanțare pentru proiecte la un nivel care nu a fost atins niciodată până acum, a afirmat deputatul Sergiu Bîlcea, președintele PNL Municipiul Arad …

Comentează 0

Primăria organizează Gala Clădirilor Istorice

Viceprimarul Lazăr Faur, prim-vicepreședinte PNL Municipiul Arad, a vorbit în cadrul unei conferințe de presă despre importanța fondurilor europene pentru dezvoltarea Aradului: au fost depuse proiecte în valoare …

Comentează 0

Proiecte de peste 23 de milioane de euro pentru nouă unități de învățământ din municipiu

Consilierul municipal PNL Antoanela Naaji a prezentat într-o conferință de presă proiectele depuse de administrația locală cu scopul de a moderniza unitățile de învățământ.

Comentează 0

ANAF a scos la licitaţie aur şi pietre preţioase în valoare de aproape două milioane de lei (FOTO)

ANAF organizează, în perioada imediat următoare, licitații publice pentru vânzarea de obiecte din metale și/sau pietre prețioase care au un preț cumulat de pornire a licitațiilor de aproape două milioane de …

Comentează 1

Vremea se schimbă radical - temperaturile scad dramatic. Încep NINSORILE - prognoza completă ANM

Vremea devine tot mai rece, în următoarea perioadă, valorile maxime abia trec de 15-16 grade. În plus, ploile încep să-și facă simțită prezența, iar la munte, la altitudini mari, vor cădea precipitații …

Comentează 0

Portalul ANAF intră în mentenanță; vezi ce servicii vor fi afectate

Reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală anunţă că portalul instituţiei intră, mâine, în mentenanţă, astfel încât vor fi afectate anumite servicii.

Comentează 0

CONF. UNIV. DR. Adrian Balica, DOCTOR HONORIS CAUSA al U.V.V.G. Arad

Dl. Conf. Univ. Dr. Adrian Balica, medic recunoscut la nivel internațional, cu o vastă experiență în ginecologie, a fost distins, în cursul zilei de ieri, cu titlul de DOCTOR HONORIS CAUSA al U.V.V.G. Arad. Dr. …

Comentează 0

SITUAŢIE DE URGENŢĂ din cauza deşeurilor în zona Sebişului; ce comune sunt afectate

Problemele apărute în ceea ce priveşte ridicarea deşeurilor menajere în Zona 4 de colectare, în speţă în oraşul Sebiş şi comunele Almaş, Bârsa, Brazii, Buteni, Cărand, Chisindia, Dezna, …

Comentează 0

„Stai jos sau cazi” cu Bogdan Munteanu la Cărturești Arad

Joi, 10 noiembrie, de la ora 18:00, Bogdan Munteanu își va întâlni cititorii din Arad, în spațiul librăriei Cărturești, din Atrium Mall, etaj 1. Vă așteptăm la o întâlnire care va …

Comentează 0

Urmareste-ne pe:

🔀Nu rata

SRI: „Nu credem până nu vedem cu ochii noștri”!

P(r)oza zilei: „Nu credem până nu vedem cu ochii noștri”! Consecvent crezului exprimat mai sus, Serviciul Român de …

Comentează 1

Slujba Învierii Domnului oficiată la Catedrala Nouă din Arad

În cumpăna nopții dintre Sâmbăta și Duminica Paștelui IPS Timotei, arhiepiscopul Aradului, împreună cu un sobor de preoţi …

Comentează 0

Accident rutier cu două autoturisme în apropierea localității Zimand Cuz

Accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, pe DN 79, în apropierea localității Zimand Cuz. Posibil o victimă …

Comentează 0

LAVINIA BETEA – DE LA LITERATURĂ LA ISTORIE ...

FLORICA R. CÂNDEA- Sunt câțiva ani de la primul nostru Dialog neconvențional „din tren”. Nu că nu ar fi bun, din contră, …

Comentează 0

Citire apometre la abonați în săptămâna 07.05.2024 – 11.05.2024

Marți 07.05.2024  Miorita, Fluierului, Stanjenel, Gherghinei, Busuioc, Abrud, Micalaca, Prieteniei, Semanatorilor, Simion Popa, Podgoriei, …

Comentează 0

În perioada Sfintelor Sărbători Pascale, Bisericuța din Campusul UVVG, deschisă pentru credincioși

În preajma Sfintelor Sărbători Pascale, Biserica din Campusul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad își …

Comentează 0

Baștanul bostanilor bocind o bașcană

P(r)oza zilei: Baștanul bostanilor bocind o bașcană Și iată că venirea primăverii nu vine cu vești prea grozave pentru prietenul nostru, …

Comentează 7

Mihai Bâgu, vernisaj de pictură la Galeria ALFA

Galeria ALFA (Filiala Arad a Uniunii Artiștilor Plastici din România) găzduiește zilele acestea o provocatoare expoziție de pictură a …

Comentează 0

Tratament dinți fără nerv: Fațete sau coroane dentare?

Într-un univers ideal, pacienții de toate vârstele ajung la stomatologie doar pentru a preveni și a trata micile probleme cauzate de …

Comentează 0

2 mai 1990-2 mai 2024 ZIUA Universității de Vest „Vasile Goldiş”din Arad

Universitatea de Vest „Vasile Goldis” din Arad a fost fondată la 2 mai 1990 - în urma unui miting al tinerilor arădeni - …

Comentează 0