Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Suntem nepregătiți în fața virusului Zika. Laboratoarele din Arad, incapabile să-l depisteze

Noua urgență medicală mondială, virusul Zika, ar pune probleme serioase autorităților sanitare din Arad, care nu sunt capabile în acest moment nici să identifice eventualii bolnavi.

Suntem nepregătiți în fața virusului Zika. Laboratoarele din Arad, incapabile să-l depisteze
Comentează 0

Niciun laborator medical din județ nu are dotările necesare pentru a depista virusul, în cazul în care există suspecți de îmbolnăvire. Asta, chiar dacă nu ar fi nevoie de investiții prea mari, ci doar de reactivi și truse speciale de testare, conform reprezentanților Direcției de Sănătate Publică (DSP), contactați de ARQ.

Șeful DSP, Constantin Cătană, spune că în momentul de față doar Institutul Cantacuzino București are capacitatea de a depista virusul în probele biologice.

”Virusul Zika reprezintă o urgenţă privind sănătatea publică la nivel global, după cum a stabilit Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), dar în România nu avem cazuri confirmate. Laboratoarele din țară nu dețin truse și reactivi necesari pentru astfel de teste, iar dacă va fi necesar să se facă analize de specialitate în țară, probabil că Ministerul Sănătății va face achizițiile necesare”, a declarat Cătană.

OMS a anunțat că Zika se transmite foarte rapid şi pe distanţe mari, consecinţele fiind devastatoare. Țânțarii sunt principala sursă de infecție, dar s-a demonstrat și transmiterea pe cale sexuală.

Potrivit cercetătorilor, virusul provoacă o maladie congenitală cunoscută sub numele de microcefalie, prin transmitere de la mamă la făt. Copiii născuţi cu microcefalie au capul şi creierul neobişnuit de mici.

Simptomele virusului la adulţi sunt relativ minore. Ele includ febră, erupţii cutanate, dureri articulare şi conjunctivită timp de câteva zile, până la o săptămână.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite