Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Sirenele vor suna timp de patru zile în România, începând de marți. De ce se tem autoritățile

Sirenele care anunţă situaţiile de urgenţă vor suna alternativ, în toată ţara, pe parcursul a patru zile, începând de marţi şi până vineri, între orele 10.00 şi 15.00, în cel mai amplu exerciţiu de testare a sirenelor.

Sirenele vor suna timp de patru zile în România, începând de marți. De ce se tem autoritățile
Comentează 0

Sirenele care anunţă situaţiile de urgenţă vor suna alternativ, în toată ţara, pe parcursul a patru zile, începând de marţi şi până vineri, între orele 10.00 şi 15.00, în cel mai amplu exerciţiu de testare a sirenelor.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, recomandă populației să urmărească informările ISU și DSU referitoare la exercițiul ce va avea loc săptămâna viitoare, la nivel național, pentru testarea și verificarea unor echipamente din componența sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă.

"Este un exercițiu prin care testăm sirenele, obișnuim populația și încercăm să pregătim ce înseamnă fiecare sunet, ce înseamnă când sună așa sau ce înseamnă când sună altfel. Exerciții similiare s-au făcut și în alte țări. Dacă luăm Germania recent a avut loc un exercițiu pe plan național prin verificarea sistemelor de înștiințare publică", a declarat Arafat joi, într-o conferință de presă la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Citeste mai mult pe realitatea.net


Scrie un comentariu

trimite