Vremea Romania, Arad 7°C

Stiri Arad

Noi parcări de reședință în Arad

Primăria municipiului Arad anunță demararea lucrărilor de amenajare și numerotare a locurilor de parcare de reşedinţă din Cartierul Alfa.

Noi parcări de reședință în Arad
Comentează 0

Acţiunea va continua şi în cartierele Confecţii, Vlaicu şi Micălaca, pâna la refacerea integrală a celor 5144 de locuri cu parcări rezidenţiale din municipiul Arad.

Este de fapt un prim pas în vederea atribuirii/licitării locurilor de parcare de reședință din municipiul Arad. Până în data de 24.10.2017, “Regulamentul de organizare și funcționare a parcărilor de reședință din municipiul Arad” se află la transparență decizională.

Locurile de parcare care fac obiectul atribuirii sunt cele situate în parcările de domiciliu/reşedinţă din municipiul Arad situate la mai puţin de 30 m de frontul imobilelor utilizate de locatari.

În parcările de domiciliu/reşedinţă se vor atribui locuri de parcare numai proprietarilor/utilizatorilor de autoturisme cu masa maximă autorizată de până la 3,5 tone, câte un loc de parcare pentru fiecare apartament/spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, cu excepţia persoanelor care deţin garaje.

Deţinerea unui autoturism in proprietate este o condiţie obligatorie pentru a participa la procedura de licitaţie privind atribuirea locurilor de parcare din parcările de reşedinţă.

Începând cu data intrării în vigoare a prezentului regulament, chiria de bază pentru un loc de parcare va fi de 15 lei/lună la care se adaugă TVA şi se achită integral, la data semnării contractului pentru locul respectiv. Persoanelor cu dizabilităţi, încadrate în grupele „grav” sau „accentuat” li se vor atribui în mod gratuit locuri de parcare.

Până la data de 24.10.2017, la registratura Primăriei Municipiului Arad, cei interesaţi pot depune în scris recomandări, sugestii şi opinii privind acest document care poate fi studiat integral pe site-ul Primăriei Arad, la adresa http://www.primariaarad.ro/proiecte.php?action=full&sid=997.

Galerie foto (4)

Scrie un comentariu

trimite