Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ierarhii arădeni au participat la hramul Cantinei sociale a Arhiepiscopiei Aradului

Joi, 5 decembrie 2019, în ajunul sărbătorii Sfântului Nicolae, ierarhii arădeni, ostenitorii și beneficiarii de la Cantina socială a Arhiepiscopiei Aradului l-au sărbătorit pe ocrotitorul acesteia, pe Sfântul Ierarh Nicolae.

Ierarhii arădeni au participat la hramul Cantinei sociale a Arhiepiscopiei Aradului
Comentează 0

Astfel, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, în incinta cantinei a fost oficiată o slujbă de mulțumire de către Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Aradului, pentru toate darurile revărsate de Dumnezeu asupra asupra tuturor donatorilor, ostenitorilor și beneficiarilor cantinei.

La finalul acesteia, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a rostit un cuvânt în care a arătat perioada în care ne aflăm, aceea de a fi milostivi și dăruitori pentru semenii care au nevoie de sprijin, după care i-a binecuvântat pe toți beneficiarii și le-a oferit daruri și iconițe.

Corul pensionarilor a susținut la final un frumos repertoriu de poezie și colinde.

Cantina socială a luat fiinţă în urma unei trebuinţe manifestate în rândul persoanelor fără niciun venit sau cu venituri reduse, a vârstnicilor singuri sau a familiilor cu mulţi copii şi fără posibilitate de întreţinere, care, în mod constant, solicitau sprijin pentru hrană. Astfel, la 27 februarie 2007, la îndemnul Întâistătătorului Eparhiei Aradului, prin bunăvoinţa credincioşilor arădeni, a societăţilor specializate în produse sanitare şi cu implicarea celor instruiţi, s-a concretizt acest obiectiv social, săvârșindu-se slujba de binecuvântare și darea în folosință spre folosul obștesc.
În acest răstimp, pentru lucrarea săvârşită în slujba semenilor, mai multe familii şi societăţi, oameni darnici şi brutării s-au solidarizat, sprijinind efortul Arhiepiscopiei Aradului de a asigura hrana caldă în fiecare zi de luni până vineri, pentru cei peste 100 de beneficiari, care sunt persoane vulnerabile din municipiul Arad (persoane cu handicap, persoane de etnie romă, persoane în vârstă care nu au nici un venit sau care au o pensie mica, pensia socială, familii cu mai mulți copii, persoane fără loc de muncă). O altă formă de mângâiere adusă beneficiarilor cantinei este realizată și prin săvârșirea Slujbelor de panihidă pentru cei răposați de către credincioșii care vor să dăruiască de pomană celor nevoiași și lipsiți de ajutor.
De asemenea, pentru beneficiarii cantinei, Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Aradului, împreună cu asistentul social Alina Geanina Ștefănuț, desfășoară diverse și multiple acțiuni de socializare și de reintegrare socială, de căutare a unor locuri de muncă pentru persoanele apte să desfășoare o activitate lucrativă.
Cantina Socială „Sfântul Nicolae” este inclusă și în Programul „Masa Bucuriei” al Patriarhiei Române, încheiat cu Selgros Cash & Cary, program ce are drept scop materializarea obiectivelor comune umanitare şi social-filantropice ale iniţiatorilor de ajutorare cu produse alimentare şi nealimentare, pentru sprijinirea și ajutorarea categoriilor sociale defavorizate. De hrana caldă pregătită la cantină beneficiază zilnic și copiii Centrului de Zi „Nașterea Maicii Domnului” al Asociației Filantropia, copii care, pe lângă faptul că provin din familii dezorganizate cu un nivel economic precar sau în care sunt prezente unele boli psihice, alcoolismul, consumul de droguri, delincvența, violența fizică sau verbală, despartirile dintre soți sau concubinajul, ascund drame teribile, fiind traumatizați și cu echilibrul neuropsihic zdruncinat.
Protos. Iustin Popovici

 

Galerie foto (6)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite