Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Demisii pe bandă rulantă din cauza epidemiei de coronavirus. Conducerea Spitalului din Deva a demisionat

Demisii la vârful spitalului din Deva! Managerul și directorul medical au demisionat, după ce au fost acuzați de doctorii din unitatea medicală de abuzuri în gestionarea crizei de coronavirus, a anunțat marți Realitatea PLUS. 

Demisii pe bandă rulantă din cauza epidemiei de coronavirus. Conducerea Spitalului din Deva a demisionat
Comentează 0

Spitalul din Deva a intrat în carantină la sfârșitul lunii martie, după ce mai mulți medici au fost confirmați pozitiv.

Într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Nelu Tătaru, medicii susţin că după testarea cadrelor medicale şi delimitarea cazurilor de coronavirus, conducerea spitalului ar fi putut relua activitatea normală a personalului. Lucru care nu s-ar fi întâmplat. În plus, medicii ar fi fost presați să vină la serviciu pentru 14 zile consecutiv.

Potrivit prefectului județului Hunedoara, Vasilică Potecă, ministrul Sănătății urmează să vină la Deva în următoarele zile. Totodată, au fost discuții informale privind o eventuală preluare a conducerii de către medici militari, dar decizia finală va fi luată la nivelul ministerului. 

Prefectul județului Hunedoara, Vasilică Potecă a anunțat că „nemultumirile personalului medical sunt multiple. Dar cea mai importantă este că cei care au ramas in carantina voiau sa plece din carantina acasa, fara sa se mai gandeasca ca nu se poate asigura cu personal desfasurarea activitatii in spital.În acest moment spitalul judetean de urgenta Deva este la Ministerul Sanatatii. Acel plan nu mai poate fi respectat pentru ca managerul, care si l-a asumat, a demisionat”, potrivit Realitatea PLUS.

„Avand însă în vedere gravitatea situației în care ne aflăm și credința fermă că România este și va rămâne un stat de drept, unitar, democrat și nicidecum o federație aflată în zorii feudalismului, sau și mai rău ai sclavagismului, reiterăm aceleași întrebări, adresate țintit domniei voastre, în speranța că ne veți învrednici cu un raspuns clar și concis, înainte de a se întâmpla orice tragedie în această comunitate.

De ce, domnule ministru, ați permis ca SJU Deva să fie declarat din start spital Covid, nesocotindu-se astfel toate ordinele și planurile recent elaborate tot de către domniile voastre? Există interese locale de a proteja Spitalul Municipal Hunedoara și parteneriatele public private existente la nivelul acestuia?

Totodată, dacă ar fi să luam în serios scurta relatare a secretarului de stat Horațiu Moldovan din amintita emisiune, vă recomandăm, pentru bunul mers al organizării și implementării măsurilor cu caracter medical în cursul pandemiei, să concentrați cu celeritate deconcentratele după cum v-ați anuntat intenția prin intermediul massmediei și să conștientizați că nu există circuite epidemiologice într-o mare parte din spitale, după cum nici manageri și directori medicali sau executivi ai DSP buni organizatori și pricepuți nu există. 

Din cuprinsul ”deciziei” de carantinare a SJU Deva din 29.03.2020 cunoaștem că aceasta s-ar fi dispus la sugestia secretarului de stat Horațiu Moldovan; înțelegem deci că dânsul este promotorul conceptului de munca forțată, fără organizarea timpului legal de lucru și de odihnă, care s-a instituit în instituția noastră de la acea dată și se doreste în mod vădit a fi promovat și de aici înainte.

Suntem convinși că preocuparea neobosită a dvs și a întregului minister pentru sănătatea publică va genera cele mai bune soluții în momentul de față și pentru comunitatea de la nivelul județului nostru.

În speranța că împărtășiți concepte liberale mai moderne, măcar pe alocuri democratice, sperăm că sentimentul de umanitate, dacă nu și cel de patriotism, nu vă va lăsa să vă eschivați și de această dată întrebărilor pe care cu respect și încredere vi le adresăm, deja de o vreme”, se spune în scrisoarea adresată de Sindicatul medicilor din Spitalul Județean de Urgență Deva ministrului Sănătății, Nelu Tătaru.

Sursa: realitatea.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite