Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Cei trei tineri care au ucis un bătrân în Vlaicu au fost trimiși în judecată

Pe rolul Tribunalului Arad a fost înregistrat dosarul pentru omor calificat și tâlhărie calificată, în data de 29.11.2022, care îi are ca incupați pe Marian Benescu, Ribana Balog și Petru-Bogdan Posmag, principalii suspecți în cazul uciderii bătrânului de 87 de ani în propriul său apartament din cartierul Aurel Vlaicu. Cei trei tineri sunt încă în arest preventiv, care le-a fost prelungit cu încă 30 de zile, deși avocații lor au cerut înlocuirea arestului preventiv cu cel la domiciliu. 

Cei trei tineri care au ucis un bătrân în Vlaicu au fost trimiși în judecată
Comentează 0

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au efectuat cercetări privind săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi tâlhărie calificată, de către trei persoane, doi băieţi şi o fată, cu vârste cuprinse între 18 şi 20 de ani. În urma investigaţiilor efectuate în cauză a rezultat că la data de 11.07.2022, în locuinţa sa situată în cartierul Aurel Vlaicu a fost descoperit cadavrul unui bărbat, în vârstă de 87 de ani, care prezenta multiple leziuni traumatice la nivelul capului, membrelor şi toracelui, iar camerele apartamentului prezentau urme de răvăşire. Din locuinţă au fost sustrase două telefoane mobile şi sume de bani.

În noaptea de 10/11.07.2022 cei trei suspecţi s-au deplasat la locuinţa victimei cu privire la care aveau cunoştinţă că locuieşte singură, în scopul de a sustrage bunuri. Aceştia au pătruns în apartamentul victimei prin escaladarea geamului de la baie. După ce au intrat în apartament au început să caute după sume de bani. Auzind gălăgie, victima s-a trezit, i-a surprins pe cei trei în apartament şi a început să ţipe. În acel moment suspecţii au început să-l lovească cu brutalitate în diferite zone ale corpului, cerându-i să spună unde sunt banii. Suspecţii au continuat să lovească victima până a căzut la podea. La plecare suspecţii au sustras 2 telefoane mobile şi suma de aproximativ 800 lei.


Scrie un comentariu

trimite