Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Cultură

Și a fost Arad Open Air Festival, Ziua Întâia - Urmează încă două zile de petrecere! (FOTO)

Entuziasmul fanilor a revenit în forță și în acest an la Festivalul Arad Open Air. Prima seară a evenimentului a fost plină de bucurie, în până în zori, atmosferă plină de energie, artiști …

Comentează 0

Castelul Mocioni de la Bulci – loc de întâlnire pentru toată suflarea nostalgică după perioada hippie

A mai rămas puțin până când chitarele vor răsuna din nou la poalele Castelului Mocioni de la Bulci, unde toată suflarea (din țară, dar nu numai) nostalgică după perioada hippie se întrunește pentru cel …

Comentează 0

Au început înscrierile la UAV

S-a dat startul primei sesiuni de înscrieri la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. Până în 24 iulie (23 iulie pentru specializările care au probe de admitere) cei care doresc să urmeze studii …

Comentează 0

„Poveste din cartierul de vest“ vine în grădina de vară de la Cinematograful „Arta“

Muzicalul „Poveste din cartierul de vest“/„West Side Story“ este primul film care va putea fi văzut în Grădina de vară de la Cinematograful „Arta“ din Arad, în stagiunea …

Comentează 0

Comemorarea marelui ierarh român Andrei Şaguna la Miskolc, Ungaria

             Sf. Ierarh Andrei Șaguna a fost comemorat miercuri, 28 iunie, la exact 150 de ani de la trecerea în veşnicie, în Biserica „Sfânta Treime” din …

Comentează 0

Ioța, „sinucigașul în serie”, a atacat din nou, luni, Podul Traian

P(r)oza zilei: Cele 15 minute de glorie ale lui IOŢA deasupra Podului TRAIAN După ce a tras ceva la măsea, lui Ioța, celebrul „sinucigaș în serie” i s-a pus din nou pata în ziua de luni, 03 …

Comentează 2

Tinerii de la Festivalul Berii au făcut haos la Puya

   A doua zi de Festivalul Berii a fost marcată de momentul în care a urcat Puya pe scena. Toți oamenii îl așteptau și i-au strigat versurile. Artistul a luat telefoanele de la fani, ca să filmeze pe …

Comentează 0

UAV: Curs festiv al Facultății de DESIGN

Vineri, 30 Iunie, în eleganta Sală a Unirii (B-dul Revoluției), a avut loc CURSUL FESTIV al studenților și masteranzilor Facultății de DESIGN ai Universității ”Aurel Vlaicu.

Comentează 0

La taifas cu „Machiavelli”- Istoricul și jurnalistul Lavinia Betea, din Arad, se află în fața unui nou eveniment editorial, în Capitală

Prof. univ.dr. la Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad și vicepreședinte al Filialei „Ioan Slavici” Arad a U.Z.P.R., istoricul și jurnalistul Lavinia Betea se află în fața unui nou eveniment …

Comentează 0

Documentarul „Superhombre“, care îl are în prim plan pe alpinistul Horia Colibășanu, la Cinematograful „Arta“ din Arad

„Superhombre“ este documentarul lunii iunie în cadrul Club fARAD, un preambul al Festivalului internațional de film documentar cu același nume, care reia lunar o serie dintre titlurile importante ale …

Comentează 0

Urmareste-ne pe:

🔀Nu rata

Tratament dinți fără nerv: Fațete sau coroane dentare?

Într-un univers ideal, pacienții de toate vârstele ajung la stomatologie doar pentru a preveni și a trata micile probleme cauzate de …

Comentează 0

În cadrul campaniei „Un zâmbet pentru fiecare”, Un grup de preșcolari au vizitat sediul rectoratului UVVG

Un grup de copii de la Grădinița PP 13 din Arad a vizitat sediul Rectoratului Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad cu …

Comentează 0

Stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism aflat parcat în orașul Ineu

În această dimineață, în jurul orei 08:30, pompierii militari ai Detașamentului Ineu au intervenit cu o autospecială de lucru cu …

Comentează 0

SĂRBĂTORI PASCALE ÎN SIGURANȚĂ

În perioada 01-06 mai, echipajele Jandarmeriei Arad, vor asigura măsuri de ordine publică la manifestările religioase prilejuite de …

Comentează 0

Pompierii arădeni – istorie și identitate

Pompierii. Eroi în fiecare zi. Eroi chemați mereu în situații limită,întotdeauna la datorie. Eroi care apără viața, …

Comentează 0

Autoritățile ne îndeamnă să petrecem civilizat de 1Mai: rangerii și jandarmii vor patrula în Parcul Natural Lunca Mureșului

Având în vedere zilele libere care vor urma și timpul ce se anunță frumos, Parcul Natural Lunca Mureșului îi așteaptă pe …

Comentează 0

Iustin Cionca a semnat cel mai mare proiect din nordul judeţului Arad, modernizarea a 70 km de drumuri judeţene!

Pentru județul Arad, pentru comunitățile din nordul județului, pentru aprox. 20.000 de arădeni, ziua de astăzi, 30 aprilie, este o zi pe care …

Comentează 0

Ansamblul „Balgarče” din Vinga a cucerit publicul bulgar din Chicago

Ansamblul „Balgarče” - o formație de dans și muzică populara a bulgarilor bănățeni din satul Vinga, judetul Arad, a susținut un …

Comentează 0