Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Amenzi pentru mizerie şi pentru consum de alcool pe domeniul public; doi beţivi amendaţi se plimbau printre maşini încurcând traficul

Poliţia Locală a dat, la sfârşitul săptămânii trecute, mai multe amenzi pentru mizeria făcută pe domeniul public şi pentru consum de alcool... tot pe domeniul public.

Amenzi pentru mizerie şi pentru consum de alcool pe domeniul public; doi beţivi amendaţi se plimbau printre maşini încurcând traficul
Comentează 0

„În weekendul care tocmai s-a încheiat, polițiștii locali cu atribuții de ordine publică din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad au constatat și amendat mai multe fapte de nerespectare a prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, respectiv a HCLM nr. 297/2015 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a serviciilor publice de salubrizare din municipiul Arad, atât în urma sesizărilor adresate de cetățeni, cât și urmare a patrulării echipajelor în teren, în vederea exercitării atribuțiilor de serviciu. În acest sens, au fost constatate 2 fapte de încălcare a  normelor ce prevăd obligația de a păstra curățenia pe arterele de circulație, în piețe, târguri și oboare, în parcuri, locuri de joacă pentru copii și în alte locuri publice. Astfel, pe B-dul Revoluției, în fața unui supermarket și în parcul de pe strada Tunarilor din cartierul Alfa, au fost identificate 2 persoane, respectiv o femeie, surprinsă aruncând pe jos coji de semințe, manifestând acest comportament “exemplar” chiar în fața copilului minor și un bărbat care scotea lucruri personale dintr-o sacoșă, făcând mizerie pe domeniul public și adresând injurii trecătorilor. Ambele persoane au curățat zona afectată, imediat după aplicarea sancțiunii contravenționale.  Alți 7 indivizi au fost amendați pentru consum de băuturi alcoolice pe domeniul public, 2 dintre aceștia, “plimbându-se pe carosabil, printre mașini, încurcând traficul rutier și riscând să producă accidente de circulație, altul, pe fondul consumului excesiv de alcool, refuzând să părăsească localul respectiv, la solicitarea angajaților, în timp ce alt consumator arunca ambalajele produselor alcoolice lângă platforma de gunoi, care era alături. Reiterăm cetățenilor că este interzis consumul de băuturi alcoolice în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane și terenuri sportive, instituții culturale, săli de spectacole, instituții sau unități economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări și aeroporturi, de stat și private, sau alte locuri prevăzute de lege. În incinta acestor locuri publice se pot consuma băuturi alcoolice în situația în care există spații special amenajate pentru consumarea băuturilor alcoolice, prin hotărârea conducerilor locurilor publice respective. Sunt exceptate localurile de alimentație publică și turism, cum sunt: restaurante, baruri și discoteci. În locurile publice enumerate se interzice cu desăvârșire consumul de băuturi alcoolice de către persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani. Prin urmare, Legea nr. 61/1991 conține o listă cu locuri publice frecventate constant de oameni, unde, dacă ești “prins” consumând alcool, riști amenda cuprinsă între 100 și 500 de lei”, susţin poliţiştii locali.

Sursa foto: Poliţia Locală

Galerie foto (2)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite