Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ziua sentinţei pentru Călin Popescu Tăriceanu. DNA cere 3 ani de închisoare cu executare

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ar putea pronunţa marţi sentinţa în dosarul în care Călin Popescu-Tăriceanu, este judecat pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului. Procurorii DNA cer 3 ani de închisoare cu executare pentru Tăriceanu, în timp ce avocaţii apărării au solicitat achitarea. 

Ziua sentinţei pentru Călin Popescu Tăriceanu. DNA cere 3 ani de închisoare cu executare
Comentează 0

Procurorii DNA cer 3 ani de închisoare cu executare pentru Tăriceanu, în timp ce avocaţii apărării au solicitat achitarea: "Solicitam achitarea clientului meu, fapta nu exista și, in subsidiar, fapta nu e săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege și nu există probe care sa dovedească vinovăția. A făcut declarații conform percepției personale și a întrebărilor puse de procuror".

După pledoariile părţilor, preşedintele Senatului a avut şi el ultimul cuvant. "Toate declaraţiile pe care le-am făcut au fost sincere, cu bună credinţă. Mă consider nevinovat. (...)Dosarul meu se bazează pe speculaţii, mistificări şi contradicţii," a afirmat Călin Popescu Tăriceanu.

Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie 2016, pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului.

Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare privind retrocedarea nelegală a unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut, sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor cercetaţi în dosarul trimis în judecată.

Procurorii afirmă că Tăriceanu a susţinut în mod nereal că nu a avut cunoştinţă despre retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafeţe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) şi Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului), despre implicarea inculpaţilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi şi a altor persoane în procedurile de retrocedare şi nici despre actele de vânzare-cumpărare vizând aceste bunuri.

Călin Popescu-Tăriceanu este acuzat că a mai făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului şi nu a spus tot ce ştie despre relaţia cu inculpaţii Tal Silberstein, Dan Andronic şi Remus Truică, despre întâlnirile şi discuţiile purtate cu acesta din urmă referitor la taxele notariale privind tranzacţionarea imobilelor menţionate şi modalitatea de dobândire şi valorificare a bunurilor revendicate.

Sursa


Scrie un comentariu

trimite