„Praznicul de pită nouă” de la Pecica - un eveniment de succes.
Praznicul de pită nouă de la Pecica este cea mai importantă sărbătoare ce ține de tradiția acestor locuri binecuvântate de Dumnezeu cu un pământ roditor. Este o sărbătoare a celor ce cu trudă și sudoarea frunții muncesc pământul de-a lugul anului fie ploi, fie pe vânt și soare dogorâtor în timpul verii. Este o sărbătoare de mulțumire lui Dumnezeu pentru roadele bogate, pentru spicele cu grâu curat scăldate în razele soarelui și unduite de adierea vântului. Numai cine lucrează pământul știe câtă trudă este până se ajunge la ziua mult așteptată când „combaina” intră în lanul cu grâu, culcând cu hederul spicele ca aurul și înghițindu-le, ca apoi să adune boabele în buncăr. Atunci și numai atunci poate fermierul fi mulțumit de munca sa. La urma urmei asta este bucuria și răsplata celor ce muncesc pământul, acel grâu curat din care apoi se coace acea pâine gustoasă de Pecica cunoscută în toată Europa, fiind brandul și mândria pecicanilor.