Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Valeriu Gheorghiță a fost prezent la „Gala Recunoștinței Medicale”, care a avut loc la Domeniul Regal de la Săvârșin (FOTO/VIDEO)

Vaccinarea reprezintă soluția și cost-eficientă, și sigură și eficientă prin care noi putem să limităm consecințele negative ale acestei pandemii și obiectivul este foarte important vizavi de prevenirea spitalizărilor, prevenirea deceselor din cauza maladiei Covid-19”, a spus col. dr. Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV). 

Valeriu Gheorghiță a fost prezent la „Gala Recunoștinței Medicale”, care a avut loc la Domeniul Regal de la Săvârșin (FOTO/VIDEO)
Comentează 1

Col. dr. Valeriu Gheorghiță a fost prezent la „Gala Recunoștinței Medicale”, organizată de Alianța DSP Vest, eveniment ce a avut loc la Domeniul Regal de la Săvârșin joi, 2 septembrie 2021. El a vorbit despre unele teme de interes major, precum vaccinarea elevilor, pentru că se apropie începutul de an școlar. 

Este foarte dificil ca un copil de peste 12 ani care îndeplinește toate condițiile de vaccinare să vadă în modelul părinților sau al bunicilor persoane care nu au dorit sau nu doresc să se vaccineze, tocmai de aceea cred ca acest lucru scoate la suprafață cât de important este să avem un program de educație medicală, încă din școală pentru că vaccinarea trebuie să fie privită ca un gest de normalitate și ca nimic ieșit din comun. Până la urmă, în orice țară civilizată, prin vaccinare, reușim să controlăm răspândirea bolilor contagioase pe teritoriul unei comunități. Este o strategie pe termen lung, însă această pandemie ne-a arătat o vulnerabilitate foarte mare a sistemului medical românesc și anume partea de prevenție și partea de sănătate publică. Avem nevoie de o strategie care să includă măsuri de educație medicală la nivelul populației generale, capacitate de diagnostic și educație medicală chiar în rândul profesioniștilor din sănătate care trebuie să aibă același cuvânt și același mesaj vizavi de unele măsuri care nu fac decât să limiteze răspândirea virusului Sars-Cov-2”, a afirmat Valeriu Gheorghiță. 

Nu cred că este admisibil să avem boli prevenibile prin vaccinare și să considerăm că a avea 2, 3 , 5 pierderi de vieți omenești sau de copii care decedează din cauza unei boli contagioase care ar fi putut foarte bine să fie prevenită prin vaccinare, nu cred că aceste lucruri în anul 2021 sunt acceptabile sau sunt explicabile logic sau rațional”, a adăugat acesta. 

Referitor la fenomenul „vaccinării la chiuvetă”, col. dr. Valeriu Gheorghiță este de părere că aceste lucruri sunt fenomene izolate care sunt în curs de cercetare. „Cu siguranță vor fi pedepsiți și eu îmi doresc să se întâmple lucrul acesta pentru că nu ține doar de a elibera certificate de vaccinare false, ci îi eliberezi omului, practic, riscul să se îmbolnăvească, riscul să îi infecteze și pe alții, și chiar riscul să ajungă la spital și să moară. Ne delimtăm complet și avem toleranță zero față de astfel de demersuri, tocmai de aceea am încurajat colegii care primesc astfel de solicitări să anunțe imediat organele abiliate, tocmai pentru a limita și a descuraja astfel de acțiuni”. 

Galerie foto (121)


Scrie un comentariu

trimite