Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

V-ar fi plăcut să trăiți azi ca în Rusia lui Putin, așa cum vor Simion și Șoșoacă? Dacă da, atunci acest text nu este pentru dumneavoastră...

Acum 17 ani, pe 1 ianuarie 2007, România, împreună cu Bulgaria, se alătura familiei statelor membre UE, după alți 17 ani de la Revoluție, de drum prin deșert, de încercări repetate ale neocomuniștilor de a ne deturna de la parcursul nostru natural.

Am avut, de atunci, patru runde de alegeri pentru Parlamentul European, în 2007, 2009, 2014 și în 2019, iar în iunie anul acesta vom vota iarăși pentru a decide cine și mai ales cum ne reprezintă în Europa. 

Dar am avut, ca membri ai Uniunii Europene, mult mai mult.

V-ar fi plăcut să trăiți azi ca în Rusia lui Putin, așa cum vor Simion și Șoșoacă? Dacă da, atunci acest text nu este pentru dumneavoastră...
Comentează 5

Am trecut, de la aderare, prin trei cicluri de finanțare europeană, care ne-au adus în țară zeci de miliarde de euro fără de care nu puteam construi infrastructura, perfectibilă dar mult peste ce aveam în 2007, nu ne puteam dota spitalele sau școlile, nu puteam da subvenții pentru agricultură, nu ne puteam moderniza orașele și, lucru esențial, nu ne-am fi putut consolida societatea civilă! 

Statutul de membri ai UE ne-a adus și infinit mai multe investiții străine, creștere economică, locuri de muncă, salarii tot mai bune și suntem, iată, în sfârșit, peste țări precum Grecia, Ungaria sau Cehia ca PIB, pe locul doi în regiune după Polonia, care are o populație aproape dublă față de noi.

Așa cum repet mereu, datoria unui politician, după mine, este aceea de a spune adevărul, de a nu-l cosmetiza. De aceea, în mod clar, nu spun că totul este roz, și nu va fi niciodată, nici la noi și nici în Olanda sau Suedia sau oriunde, pentru că așa funcționează viața și realitatea.

Dar acum, la început de an, la aproape două decenii de la aderare, vă invit, vă rog, să vă imaginați o Românie în afara UE. Este și greu dar și ușor în același timp.

Este greu pentru că TOTUL, cu majuscule, s-a schimbat de atunci, și s-a schimbat în bine și se schimbă mereu. O parte imensă a acestor schimbări, a progresului de care am beneficiat și vom beneficia, a fost decisă în Parlamentul European, inclusiv prin contribuția noastră, a deputaților români.

Este totuși, și ușor, pentru că ne putem uita la vecinii sârbi, la frații moldoveni, la bieloruși, și vedem, ca o oglindă care ne arată trecutul, unde am fi fost noi azi fără Uniunea Europeană!

Dar ce este cu adevărat alarmant, și așa ar trebui să fie pentru milioane de români responsabili, este faptul că în ciuda acestei realități care ne izbește în față, există politicieni, precum George Simion sau Diana Șoșoacă, care ar fi preferat, și asta propun ei azi, să nu fi făcut parte din familia europeană, să nu fi avut parte de tot mai multă bunăstare, stabilitate și civilizație.

Acești indivizi ar fi preferat, și preferă, o Românie după chipul Rusiei lui Putin, o Românie mociroalsă, fără valori, o Românie a răgetului, a circului și a scandalului, în care, eventual, oponenții politici se aruncă unul după altul de la etaj, împinși de mâini nevăzute dar extrem de reale și de criminale. O Românie a altor decenii...

Nu am și nu pot să am niciun mesaj pentru cei care cred că aceasta este calea pe care ar trebui să o urmăm, la 17 ani de la aderare și la 34 de ani de Revoluție!

Am însă un mesaj pentru cei care știu bine și văd cu ochiul liber unde eram în 1989, unde eram în 2007 și unde suntem acum, în 2024, ca stat membru UE. Am un mesaj pentru cei care își dau seama ce ar însemna să ne întoarcem, acum, în timp. 

Asta, la modul cel mai real, deloc metaforic, pentru că vedem ce indivizi confiscă ședințele Parlamentului României, la ce scene grotești asistăm, ce cuvinte auzim, ce situații care, o spun clar, sunt IMPOSIBILE, tot cu majuscule, în Parlamentul European. Dar sunt posibile, desigur, la Moscova.

Acelor milioane de români, le cer, cu respect și dragoste pentru țara aceasta și pentru poporul acesta, să nu creadă că totul se va rezolva de la sine, că drumul nostru este definitiv asumat, pentru că nu este așa.

Drumul României depinde de români, de implicarea lor, de faptul că le pasă, de faptul că nu se uită doar la televizor ci ies din case și merg la vot și apără tot ce am câștigat ca nație europeană.

După patru runde de alegeri pentru Parlamentul European, scrutinul din 9 iunie este de departe cel mai important pentru viitorul României! 

Rezultatul va conta pentru generații întregi de acum, iar el ne va arată dacă vom continua să progresăm sau dacă ne întoarcem în timp, ieșim din Europa, casa noastră și ne întindem gâtul pentru ca regimul Putin să pună cizma pe el și să ne apese în mocirlă!

Să nu ne amăgim! Miza aceasta este, iar „geniul” malefic al rușilor face ca, spre deosebire de 1944, când ne-au adus dictatura cu tancul, acum, în 2024, prin interpușii lor din politica românească, să ne convingă să ne punem singuri jugul, pentru decenii, prin vot dar mai ales prin ABSENȚA lui!

De aceea, eu cred că milioanele de români cărora le pasă dacă în viitor copiii lor se vor uita la Europa, casa lor, sau la Moscova, casa crimei și a sărăciei, vor ieși la vot și vor alege forțe politice responsabile, europene, și nu pe slugile lui Putin. 

Gheorghe Falcă

 

 

Galerie foto (2)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite