Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, omagiază 155 de ani de la naşterea lui VASILE GOLDIŞ (25 noiembrie 1862)
Ilustră personalitate, patronul spiritual al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, Vasile Goldiş, a desfăşurat o multiplă activitate de-a lungul vieţii sale ca: profesor, autor de manuale şcolare, secretar eparhial, orator strălucit, ziarist de mare curaj şi militant pentru drepturile românilor aflaţi sub stăpânire străină, sufletul acţiunilor legate de Unirea de la 1 Decembrie 1918, preşedintele Astrei, om de omenie, fiu devotat al Bisericii Ortodoxe.
Activitatea profesorului Vasile Goldiş în domeniul învăţământului românesc se înscrie în istoria poporului român ca o pagină de luptă naţională pe tărâm şcolar. Bun pedagog, Vasile Goldiş era convins că, mai ales la nivel elementar, procesul de învăţământ trebuie să înceapă cu intuiţia. Dacă manualele de geografie sau de latină îi ofereau posibilităţi multiple, în sensul intuirii vii, la istorie propune o soluţie originală, să cultive la elevi iubirea faţă de părinţi, care va fi fundamentul interesului pentru cunoaşterea trecutului.
Însuşirile deosebite ca dascăl, Vasile Goldiş şi le-a dobândit pe baza unei temeinice pregătiri profesionale, la universităţile din Budapesta şi Viena, unde şi-a format o solidă cultură intelectuală. Pentru tot restul vieţii, Vasile Goldiş a rămas preocupat de istorie, filozofie şi sociologie, conturându-se viziunea sa asupra învăţământului românesc.
În cuvântul său, din 5 octombrie 1919, la deschiderea Liceului „Moise Nicoară” din Arad, Vasile Goldiş, în calitate de ministru de stat al Educaţiei şi Cultelor, ca reprezentant al Guvernului de la Bucureşti şi al Consiliului Dirigent, adânc emoţionat, avea să rostească o cuvântare prin care evocă amintirile trecutului – ca fost elev al acestui liceu. El reaminteşte celor de faţă datoria ce o au faţă de prezent şi îi povăţuieşte, ca în acest locaş de cultură să nu propage vrajba între neamuri, ci să se caute apropieri şi, fiecare să ştie că, e de datoria lui să facă aşa ca fiecare să se simtă bine şi mulţumit în România Mare.
Înfăptuirile lui Vasile Goldiş, pe plan şcolar, mai ales sub aspectul metodico-didactic, rămân actuale şi astăzi. Pentru meritele sale excepţionale, consemnate în cărţile de istorie, Vasile Goldiş avea să devină, în anul 1919, membru al Academiei Române.
Alegerea sa ca Membru de Onoare al Academiei Române este un eveniment istoric, pentru ţinutul arădean deoarece profesorul Vasile Goldiş a fost cel dintâi originar din judeţul nostru căruia i s-a acordat în Aula Magna fotoliul de Membru de Onoare al principalei instituţii ştiinţifice şi culturale a României, Academia.
Reprezentant de prestigiu al spiritualităţii româneşti, Vasile Goldiş, considerat de Octavian Goga, „Părinte al patriei”, şi-a câştigat, prin gândirea sa filosofică şi prin acţiunile ferme care au condus la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, respectul naţiunii române şi al comunităţii internaţionale.
Vasile Goldiş a fost omul providenţial care a redactat „Declaraţia” de la Oradea a Consiliului Naţional Român, precum şi cunoscutele manifeste Către naţiunea română şi Către popoarele lumii, cel care a rostit Cuvântarea solemnă, încheiată cu proiectul de Rezoluţie prin care se decreta la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918 Unirea tuturor teritoriilor intercarpatine locuite de români.
Dorinţa lui Vasile Goldiş ca Aradul să devină un centru universitar, oraş al culturii şi centru economic european a devenit o realitate. Astăzi, după peste două decenii de existenţă, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, o universitate cu desăvârşire deschisă la bază şi care să fie cât mai selectivă la vârf, cu toate implicaţiile care rezultă de aici, rămânând în acelaşi timp o universitate antreprenorială, pusă în slujba comunităţii arădene, care respectă principiul patronului nostru spiritual: Prin noi înşine.
Întreaga comunitate academică a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” aduce un omagiu celui care îi datorăm cel mai important act din istoria postmodernă a României: apariţia Statului Unitar Român.
Prin întreaga sa operă, Vasile Goldiş poate sluji celor tineri ca exemplu viu de dăruire pentru neamul nostru şi cultura românească.
Prof. univ. dr. Aurel Ardelean,
Preşedinte, Rector Fondator al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Ara