Mă uit la Combinatul Agroindustrial Curtici și nu pot să nu apreciez ceea ce s-a realizat acolo. Nu de mult discutam cu domnul Dimitrie Muscă, directorul Combinatului și mi-a spus așa: ,,Când toți împrăștiau, noi am adunat” și așa este. Acest om a adunat suprafețe de pământ pe care astăzi le lucrează cu utilaje performante și într-un mod profesional. Nu se poate face performanță decât atunci când se lucrează cu profesioniști și utilaje pe măsură și este un adevăr 100% verificat.

Este un lucru extraordinar să faci agricultură începând cu aratul terenului, semănatul, să vezi cum răsar și cresc plantele, apoi să te bucuri când din buncărul combinei curge grâul în vremea secerișului și hambarele cu cereale sînt pline, apoi să ai propria fermă zootehnică dar în același timp să procesezi ceea ce ai realizat și să ajungi la produsul  finit, distribuind prin propria rețea de magazine ceea ce ai produs: fie lapte, pâine sau produse din carne și altele, iar atunci și satisfacțiile sunt pe măsură.

Dacă în fiecare județ ar fi existat  încă 4 combinate agroindustriale, astăzi agricultura noastră era departe ca performanță. Astăzi nu am fi avut pământ vândut străinilor și am fi avut pe mese produse tradiționale dar mai ales curate, fără E-uri și alte cele și mai mult: eram și mai sănătoși. Mă gândesc că la fel de bine se putea realiza un astfel de combinat Agro-Industrial și la Sântana pentru că d-l Goinea, (Dumnezeu să-l odihnească !) lăsase un CAP puternic aici, însăși Ceaușescu venea în vizită la CAP-urile Sântana și Pecica întotdeauna când ajungea la Arad. La Pecica sau Șiria, la Nădlac  sau Șagu, ori Vinga cu siguranță se puteau realiza astfel de combinate.   

,,Nu ne vindem țara !”, strigam noi, sărmanii patrioți după 89, atunci când cei care aveau acces la  bunurile țării tăceau și făceau calcule la comisioanele pe care le vor primi dacă vor da țara bucată cu bucată...și au făcut-o, fără să ezite, în lăcomia lor mârșavă , iar astăzi sîntem o țară de consumatori .   

Din păcate, totul s-a dus încet, dar sigur după 1989 și nu pentru că românul nu ar fi vrut să lucreze, ci pentru faptul că cei de sus au fost indolenți și mai mult: democrația, pardon ,burghezia” de la conducerea țării, așa cum spunea Ceaușescu,  a  deschis calea spre importuri și comisioane, iar de aici a fost o cale scurtă până la a distruge unitățile de producție în favoarea importului. Tot Ceaușescu spunea răspicat că ,,burghezia și capitalismul sunt exploatarea omului de către om” și avea dreptate. S-a distrus totul cu bună știință și acum depindem de alții. Vin italieni și austrieci, olandezi sau francezi și fac agricultură performantă la noi, chiar foarte performantă. Noi am ajuns săraci într-o țară încă bogată, am ajuns să ne vindem pământul, iar apoi să lucrăm slugi pe pământul care odată era al nostru, primit poate de bunicii care au luptat pe frontul din Rusia, prin gerul de la Stalingrad, ori la Cotul Donului și prin Munții Tatra,  primindu-l recompensă pentru vitejia lor și acest lucru este rușinos și trist însă foarte adevărat. Unde sunt cirezile de vite sau hergheliile de cai cum avea Târnova cândva ? Sau miile de oi din fiecare comună sau complexele de porci cu capacități de câteva zeci de mii de capete de la Ceala,  Nădlac, Semlac sau Felnac ? Sunt doar o amintire și o pagină tristă din istoria agrară a României, zăcând astăzi în paragină unde cîntă cucuvelele noaptea. Ne lăudăm cu programe pentru fermieri, dar țăranul român nu simte nimic , sau nici nu a auzit de posibilitățile pe care le-ar avea. În schimb, simt foarte bine marii latifundiari străini care au bani să investească. Am vândut pământul țării bucată cu bucată și astăzi nu știu cât pământ mai este românesc din Ardealul nostru drag.  

Astăzi feciorii de la țară (și nu numai), pleacă să muncească pentru străini lăsând totul acasă, uneori copilași mici care nici nu știu unde pleacă tata, ca să-și facă un rost, iar satele noastre sunt îmbătrânite. Acasă rămân cei trecuți prin greutățile vieții și stau seara afară pe ,,laviță” la povești pentru că puterile nu-i mai ajută să muncească ca altă dată și așteaptă cu sufletul plin de dor copiii plecați la muncă în străinătate, că ,,acasă nu e ce să faci”. ,,Ne-am vândut pământul nostru strămoșesc și acum muncim din nou pe el ca slugi, nu ca proprietari pentru că așa au vrut mai marii noștri de sus, pe care tot noi i-am pus, din păcate. Ne-or dat pământul înapoi dar nu am avut acces la utilaje ca să-l putem lucra și atunci ce era să facem ?”, spunea un țăran odată.

 Astăzi  totul e altfel, e schimbat: lumea și generațiile s-au schimbat, tot ce era valoare cîndva ,  astăzi nu mai este și am ajuns să ne bucurăm când vedem pământul lucrat din nou pentru că în anii trecuți  multe terenuri agricole au fost pârloage, însă nu țăranul e vinovat de acest lucru, când sticla de apă minerală e mai scumpă ca litrul de lapte, ci sistemul care a descurajat munca pământului și a favorizat importurile, că am ajuns să importăm și ceapă. Astăzi ne bucurăm să vedem că mai există câte o societate agricolă românească la fel ca ,,Mănăștureana”  (din Mănăștur, com.Vinga) unde oamenii își lucrează pământul într-o societate agricolă ce se dezvoltă pe cont propriu și totuși au reușit să-și achiziționeze și utilaje performante, iar pământul a rămas al oamenilor, nu l-au vândut străinilor. Sunt un bun exemplu că se poate și au reușit să facă performanță. Dar unde este șeptelul României, turmele de animale care erau odată ? Unde sunt hergheliile de cai ?

De căte ori merg la Groșeni nu pot să nu opresc mașina atunci când văd turma de vite și de bivolițe păscând liniștite, mai jos de sat, spre Archiș și de multe ori mă gândesc cum era înainte de ’89  și ochii mi se umezesc, gândindu-mă la ce am fost... și ce suntem acum ca țară. Înainte aveam fabrici, uzine și holde bogate cât vedeai cu ochii și o spun asta pentru copiii de astăzi, care nu pot înțelege cum era viața atunci și nici cum era România în acele vremuri fără șomaj, fără oameni asistați social, depresivi și stresați că poate mâine nu mai au serviciu,  fără pensii speciale sau nesimțite, unicat în lume, cum avem acum. Nu am fost membru de partid în anii comunismului însă nu pot să nu amintesc că atunci țara asta avea de toate și pe deasupra și exportam de toate, în special produse agro-alimentare. Am avut fabrici de tractoare și autocamioane, iar datorită Uzinei Aro, eram a patra țară din Europa care producea mașini de teren, am avut combinate de industrializare a lemnului, iar astăzi vin austriecii și ne taie pădurile cu un tupeu greu de imaginat și cu siguranță nu o fac de capul lor.

Aveam o industrie alimentară de invidiat, cu fabrici de pâine (fără coloranți și emulgatori), abatoare agreate de Piața Comună de atunci (printre care și Aradul cu o capacitate de 1200 porci sacrificați la 8 ore), fabrici de bere și conserve de tot felul, dar aveam și cirezi de animale, iar seara, când intra ,,ciurda” de vaci în sat de la pășune era un adevărat ritual: fiecare om își aștepta văcuța sau văcuțele în ,,uliță,, stând pe ,,laviță,, cu poarta deschisă ,,să intre joiana la muls”, iar lăpticul era vândut și ajungea la oraș pe ,,masa domnilor”. Plecau cisternele de lapte cu noaptea în cap spre sate să colecteze laptele. Cirezi de vite erau în fiecare sat, iar astăzi copiii noștri nu știu cum arată o bivoliță. Râdeam atunci de copiii din București, care nu știau să dea cu sapa sau nu cunoșteau animalele, și un caz real- prin anii ’70- o fetiță  de vreo 3 anișori din București vine la țară (în jud. Arad) și seara vede ciurda de vaci venind de la pășune și o strigă speriată pe mama ei: ,,Mama, mama , hai să vezi o gâză mare”. Ei, iată că așa au ajuns astăzi copiii noștri și atunci nu trebuie să ne mire că nu știu nimic în afară de a butona telefoanele și a-și trimite poze unii altora pentru că asta s-a dorit: o generatie ocopată cu nimicuri care să nu fie atentă la guvernanți, asta a dorit Iliescu după ‘89 și iată ce a ieșit. Nici măcar sistemul școlar bine pus la punct de înainte de 1989 nu mai e la fel, iar astăzi copiii trebuie sa învețe după manuale diferite, unele mediocre la fel ca acei care le-au scris, cu doctorate luate pe bani și atunci cum putem avea copii bine pregătiți ?. Mă gândesc la miile de animale din trecut , de pe dealurile Păiușeniului, a Văsoii, de vacile și turmele de porci de pe la sălașurile de la Nadăș sau Bârzava, sălașe care astăzi sunt părăsite, iar oamenii retrași în sate pentru că ,,domnii de sus” au făcut ineficientă munca lor prin importuri și comisioane.

Dacă un litru de lapte este mai ieftin ca o sticlă de apă plată, cum să mai crească țăranul animale ? Erau animale cu miile și plecau spre abator săptămânal din zona Vârfuri, Hălmagiu sau Gurahonț, cel puțin 50 de capete vită, iar astăzi bate vântul peste tot și chiar dacă mai ține omul o văcuță în ogradă, mai bine dă laptele la porci decât să-l dea pe nimic. Discutam cu o femeie de la Mădrigești și îmi spunea că în trecut erau cca. 120 de bivoli în sat. Astăzi dacă mai sunt vreo 20 e mult. Mai sunt la Crocna, Dieci și vreo 100 de capete la Groșeni. Nici vacile nu stau prea bine, însă aici au fost aduse din afara țării câteva rase de lapte sau carne, cum este cazul unui fermier de la Groșeni printr-un proiect european. În anii ‘80 în comuna Chisindia se pare că erau la 5000 capete de animale, iar comuna Mișca avea la 8000 capete ovine, iar astăzi mai sunt cca 5000 de oi în comuna Mișca. Într-o seară eram la Păiușeni și văd coborând de pe dealuri văcuțele, care erau așteptate în drum de  proprietari, oameni de vârsta a treia care încă mai iubesc animalele și pentru care văcuțele au fost sursa de trai și poate de pe acele văcuțe și-au ținut și copiii la școli și mă gândeam ,,Ce va mai rămâne oare în aceste sate după ce se vor duce și acești oameni ?” Amintirea lor și a vieții de la țară din copilăria noastră.

Ce se va întâmpla cu țara asta, cu românii care au știut să crească animale, dar și să construiască pluguri și furnale ? Când ne vom trezi oare ? Mă uit prin satele de deal din zona Bârzavei sau Dumbrăviței, ori Groșii-Noi, Baia sau Slatina de Mureș, zona comunei Brazii, Tauț și Nadăș și mă gândesc că altă șansă pentru aceste zone nu este decât accesarea de proiecte europene pentru mici ferme zootehnice, pomicole sau horticole, albinărit sau agroturism. Nu mai trebuie așteptați investitori pentru că nu vor veni niciodată în satele retrase, nici măcar să cumpere pământuri. Tinerii de la sate trebuie să înțeleagă că singura lor șansă pentru a nu fi ,,slugi,, la alții este să-și face o mică afacere familială și să meargă înainte. Direcția Agricolă Arad vă stă la dispoziție cu informații, proiecte, multe dintre ele nerambursabile, adică se primesc bani de la Uniunea Europeană și nu mai trebuie returnați , însă  banii trebuie să fie investiți într-o afacere care trebuie menținută minim cinci ani, dar acea afacere familială va aduce bunăstarea tinerilor de la sate ! Aveți pământul de la părinți, nu-l vindeți străinilor, ci folosiți-l voi pentru familie și pentru copiii voștri. Dumnezeu să ne lumineze mintea și sa ne ajute !