Ultimele stiri
Sistemul de emitere a rovinietei şi de plată electronică a taxei la podurile peste Dunăre este blocat
Achiziţionarea rovinietei, precum şi plata taxei de trecere la podurile peste Dunăre, prin intermediul sistemului, sunt oprite, sâmbătă, din cauza unei defecţiuni la sistem, anunţă Compania Naţională de …
Două cutremure în România, sâmbătă dimineaţă
Două cutremure, unul în Vrancea şi altul în Gorj, au avut loc sâmbătă dimineaţă.
S-a terminat cu copiile legalizate
După ce au mâncat zeci de ani nervii românilor și au băgat sume uriașe de bani în buzunarele celor care le eliberau, copiile legalizate vor ajunge istorie.
De acum e foarte simplu. Care este greutatea ideală în funcție de vârstă!
O greutate normală te ajută să fii sănătoasă și să te protejezi de bol. Vezi câte kilograme ar trebui să ai, în funcție de vârstă.
EURO 2016, ziua a 9-a: Pragmatism italian; spectacol iberic
Italia - Suedia 1-0 (Eder 88) Devine o obişnuinţă la acest EURO ca victoriile să vină ori pe final de meci, ori în prleungiri. Italia şi-a asigurat calificarea în optimi după al doilea succes consecutiv …
Tramvaiul 13 barat a barat Micălaca
În vinerea neagră din data de 17 iunie, la ora astrală 23,32, un tramvai verde ca iarba de acasă a sărit iresponsabil de pe şine în dreptul benzinăriei Gazprom, barând preţ de o oră …
Vineri seara la I Fratelli a fost sărbătorită Adela Goanţă, alături de Andra Nedişan şi formaţia
Vineri seara la Sala de Evenimente I Fratelli a fost sărbătorită Adela Goanţă, alături de Andra Nedişan şi formaţia.
Preselectia concursului judetean de frumusete Miss Arad 2016 s-a desfăşurat la Hotel CENTRAL
Caravana frumusetii anului 2016 a inceput cu preselectia concursului judetean de frumusete Miss Arad, care s-a desfasurat in data de 17 iunie la Hotel Central Best Western, eveniment care a inceput de la …
Primăria a aprobat tăierea a zeci de arbori din oraș
Primăria a anunțat, vineri, că mai mulţi arbori amplasaţi pe domeniul public au depăşit etapa de maturitate biologică şi prezintă pericol de prăbuşire, astfel că s-au efectuat demersurile necesare prevâzute de …
Dascălii vor să BOICOTEZE bacalaureatul și testele naționale. Mai mult de jumătate au semnat pentru protest
Majoritatea dascălilor arădeni au semnat pentru boicotarea examenelor naționale care se vor desfășura în următoarea perioadă, fiind nemulțumiți de salarii și de negocierile de până acum avute cu Guvernul.
Incendiu la deseuri menajere într-o clădire pe Calea Aurel Vlaicu
Astăzi, 15 aprilie 2025, în jurul orei 11:15, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu …
Europa, prinsă între gazul american și Rusia: Dilema energetică ce reaprinde vechi legături
La peste trei ani de la începutul conflictului din Ucraina, securitatea energetică a Uniunii Europene rămâne fragilă. Gazul natural …
Proteste uriașe în Serbia: studenții au blocat radio-televizunea națională
Studenții care de mai multe luni desfășoară o mișcare de protest în Serbia au blocat, luni seară, accesul în sediile posturilor …
YOUTH ART FESTIVAL - Festivalul Internațional al Artelor Studențești, în 10 și 11 mai, la Arad
BE PART OF ART! Aceasta e invitaţia pe care Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, Facultatea de Design din cadrul UAV şi Andreea …
Cursuri gratuite de antreprenoriat la Camera de Comerț Arad prin Programul Start-Up Nation 2025
Camera de Comerț Arad este furnizor de formare profesională acreditat şi selectat de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și …
Expoziția „Reptile și Insecte Vii” se deschide la Complexul Muzeal Arad
Colecția de reptile și insecte vii îi aparține lui Alexandrescu Mihail Lucian din Arad, a cărui pasiune pentru reptile și insecte a …
Citire apometre la abonați în săptămâna 14.04.2025 – 17.04.2025
Luni 14.04.2025 (contoare mecanice): Florilor, Tribunul Axente, Tribunul Dobra, Piata, Heim Domokos, Cozia, Paul Chinezul, Sinagogei, Piata Avram …
CCIA Arad sprijină angajații Astra Rail Industries prin programe de reconversie profesională
În contextul închiderii fabricii de vagoane Astra Rail Industries şi a necesității diminuării efectelor negative, atât sociale …
Liverpool se desprinde în fruntea Premier League după victoria cu West Ham
Liverpool continuă să-și consolideze poziția de lider în Premier League, după victoria cu 2-1 în fața celor de la West Ham United, …
Și a fost Tuning&Autoshow by LSUAV la Expo Arad (Foto)
Duminica, 13 aprilie, ora 9.00, la Expo Arad, în cadrul Târgului Primăverii, s-a dat startul celei de-a 13-a ediții a …