Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Șmecheria prin care Poliția Română este subordonată guvernanților

Politicienii au găsit o soluție ca să-și subordoneze Poliția Română. Au transformat instituția într-una în care majoritatea șefilor nu au ocupat funcția prin concurs, ci prin împuternicire temporară.

Șmecheria prin care Poliția Română este subordonată guvernanților
Comentează 0

Unii dintre acești șefi puși în poziții cheie nici măcar nu se pot înscrie la concursuri pentru că nu îndeplinesc condițiile minime, transmite Realitatea TV.

"De ce sunt atât de mulți împuterniciți în Poliția Română și, în general, în structurile ministerului?", a fost întrebarea la care ministrul Carmen Dan a răspuns: "Pentru că există această posibilitate. Da, în acest moment este mai mare, dar este mai mare urmare a faptului că suntem în procedură de ocupare. Veți constata că, de curând am adoptat un astfel de memorandum să scoatem la concurs aceste funcții de conducere".

Adică din pixul unui ministru sau secretar de stat se pune un șef. La fel de simplu poate fi schimbat. Este o metodă care face extrem de vulnerabilă poliția în general și dosarele penale în special.

Din cele peste 2.000 de posturi de conducere din Poliție, majoritatea sunt în instituția împuternicirii pe șase luni.

Carmen Dan a inventat și o altă găselniță. Împuternicirea pentru șeful Poliției Române, lucru imposibil de drept pentru că șeful IGPR este secretar de stat și nu poate fi împuternicit.

La nivelul șefilor de IPJ, din cele 127 de funcții de conducere (șefi și adjuncți) sunt ocupate prin împuternicire 51, adică peste 40%.

Sursa

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite