Sergiu Bîlcea: „Va trebui să avem curajul să începem proiecte mari”
Deputatul Sergiu Bîlcea, preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL Arad, a declarat astăzi cu prilejul unei întâlniri cu presa care a avut loc pe şantierul de la Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta” că Aradul are nevoie de proiecte mari, iar echipa PNL îşi asumă ceea ce se întâmplă pe şantierele aflate în derulare în momentul de faţă.
„Am promis împreună cu prim-vicepreşedintele Organizaţiei Municipale, viceprimarul Lazăr Faur, să continuăm prezentarea obiectivelor pe care ni le-am asumat în 2020 în echipă. E vorba de obiectivele care trebuie finalizate până în 2023, fie că sunt pe fonduri europene sau pe fonduri guvernamemntale, cum este această şcoală. Ne dorim să transmitem arădenilor că ne asumăm ce se întâmplă în cadrul proiectelor aflate în derulare, chiar dacă unele dintre proiecte, cum este blocul de la Podgoria sunt într-o situaţie delicată, dar ele vor fi finalizate, ne asumăm proiectele mari, mai ales pe Educaţie. Ieri a fost Ziua Educaţiei şi transmitem un «La mulţi ani» tuturor profesorilor. Pe de altă parte, vorbim despre cele două parcuri mari, din Zona 300 şi Zona Mărului sunt printre cele mai mari din ţară şi administraţia care le-a câştigat are nevoie de respect şi nu în ultimul rând podul peste Mureş, de pe strada Andrei Şaguna. Aradul are nevoie de o direcţie, de proiecte concrete, mai ales pe fonduri europene, pentru că sumele la care România are acces în ultimii ani sunt istorice, aşadar va trebui să avem curajul să începem proiecte mari, iar aici din punctul meu de vedere speranţa Organizaţiei PNL este legată de Lazăr Faur, pentru că este omul cu care am ţinut legătura, este omul care a fost prezent pe toate aceste şantiere”, a declarat Sergiu Bîlcea.