Sergiu Bîlcea susține că la stadionul UTA se lucrează și sâmbăta
Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad, a vizitat astăzi șantierul de la stadionul UTA, pentru a vedea cum se desfășoară lucrările.
„Se lucrează la stadionul UTA – sâmbătă mai multe echipe de muncitori erau pe şantier, la treabă. Avem nevoie de simboluri şi exemple în această perioadă, trebuie să fim precauţi dar să nu oprim motoarele. Mă bucur că s-au găsit soluţii pentru a continua lucrările. Fotbalul s-a oprit, visul nostru este mai aproape de realitate: UTA în prima ligă, pe un stadion nou, modern!”, a scris Sergiu Bîlcea pe Facebook.