Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Sergiu Bîlcea (președinte PNL Arad): „PNL ajută angajaţii din mediul privat să primească al 13-lea şi al 14-lea salariu!”

Firmele private vor fi ajutate să plătească al 13-lea şi al 14-lea salariu, dacă Parlamentul va aproba proiectul de lege propus de PNL. Cele două salarii în plus ar urma să fie plătite de către companiile private din impozitul pe profit datorat statului, fără a depăşi plafonul de 20%. Al 13-lea salariu ar putea fi plătit înainte de Crăciun iar al 14-lea salariu înainte de concediul angajatului.

Sergiu Bîlcea (președinte PNL Arad): „PNL ajută angajaţii din mediul privat să primească al 13-lea şi al 14-lea salariu!”
Comentează 0

“Este un ajutor concret pentru firmele private şi angajaţii lor, adică pentru cei care produc în economia reală şi susţin prin muncă instituţiile publice. Este foarte bine că în ultimii ani bugetarii au primit venituri mai mari, dar trebuie să ne gândim şi la angajaţii din mediul privat. Nu este normal ca veniturile din mediul privat să rămână mult în urma celor din sectorul public. Dacă proiectul de lege va fi votat, vor avea de câştigat angajaţii din mediul privat şi familiile acestora, prin crearea unor venituri suplimentare. În acelaşi timp, vor avea de câştigat firmele private, care îşi vor motiva suplimentar angajaţii. Noi, liberalii, considerăm că bunăstarea tuturor, inclusiv a bugetarilor, a pensionarilor, poate fi asigurată doar prin creşterea economică, realizată de firmele private. Investiţia în capitalul uman, în oamenii care muncesc în firmele care realizează profit, este esenţială. Parlamentarii PNL au arătat că bugetul de stat nu va pierde ci, dimpotrivă, vor fi încasări suplimentare la buget ca urmare a impozitului pe salariu şi a contribuţiilor sociale şi de sănătate, suportate de firmele private”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele PNL Arad.

(C.P.)


Scrie un comentariu

trimite