Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Sergiu Bîlcea (PNL): „Ministrul Fifor, presiuni politice incredibile asupra instituţiilor publice!”

Dovada presiunilor politice la care PSD şi ministrul Fifor supun instituţiile publice: un schimb de mesaje între ministrul pesedist şi inspectorul şef demis, Claudius Mladin, făcut public recent. 

Sergiu Bîlcea (PNL): „Ministrul Fifor, presiuni politice incredibile asupra instituţiilor publice!”
Comentează 0

„Schimbul de mesaje arată fără echivoc presiunile pe care PSD şi ministrul Fifor le fac asupra instituţiilor publice. Mesajul arată de asemenea că domnul Fifor, senator de Arad şi ministru, pune interesele politice ale PSD mai presus de interesele Aradului. Dânsul s-a arătat gata să oprească vizita unui ministru al învăţământului la Arad, dacă inaugurarea sediului Inspectoratului Şcolar nu putea fi confiscată de liderii PSD. Miza presiunilor era scoaterea de pe scena evenimentului a unor persoane, probabil reprezentanţi ai PNL în administraţia locală. Vedem aşadar ipocrizia liderilor PSD, dar şi agresivitatea acestora în raport cu instituţiile publice. 

Este o dovadă a faptului că PSD se consideră stăpânul instituţiilor publice, care nu ar trebui politizate. Înţelegem acum de ce PSD şi Mihai Fifor doresc să impună personaje politice fără pregătire în funcţii publice – pentru a folosi aceste imstituţii în interesul electoral al PSD. Este o întoarcere la anii 1990, o încercare de a feseniza din nou instituţiile publice din România, de a le confisca în scop politic. Pentru ca cercul să fie închis: inspectorul şcolar care nu a răspuns comenzilor politice a fost demis, vineri noaptea, ca hoţii. Domnule Fifor, aici la Arad gândim occidental, avem aspiraţii europene. Nu încercaţi să ne târâţi înapoi în post-comunismul anilor 1990, nu mai porniţi mineriade! Cred că astfel de episoade arată clar că PSD este un partid periculos pentru România, care se opune modernizării, depolitizării administraţiei şi care nu are nimic în comun cu spiritul european”, a spus Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.

Galerie foto (1)


Scrie un comentariu

trimite