Sergiu Bîlcea (PNL): „Guvernarea PSD a generat cea mai mare inflaţie din Europa”
România înregistrează cea mai mare rată a inflaţiei din Uniunea Europeană, 4,6% anual.
„Inflaţia înseamnă pe înţelesul tuturor că banii se devalorizează, putem să cumpărăm cu aceeaşi sumă de bani mai puţine bunuri şi servicii. Inflaţia este rezultatul politicilor guvernului PSD, care a luat o serie de decizii care a condus la creşterea preţurilor: accizele pentru combustibili, măriri populiste de salarii fără acoperire în economia reală. Pentru a respecta promisiuni populiste, cei de la PSD au generat inflaţie şi au scăzut de fapt puterea de cumpărare a românilor.
Fiecare dintre noi poate analiza în bugetul familiei efectul inflaţiei, atunci când plătim facturile sau în coşul cumpărăturilor zilnice. Specialiştii Băncii naţionale au atras atenţia că dinamica ascendentă a ratei anuale a inflaţiei contrabalansează evoluţiile favorabile ale altor indicatori macroeconomici financiari, cum ar fi creşterea economică. Aceste evoluţii au condus şi spre un curs în creştere al monedei Euro în raport cu Leul şi o majorare a ratelor bancare plătite în lei de români. Guvernarea PSD a crescut în mod iresponsabil cheltuielile bugetare în dauna investiţiilor, care ar fi putut sprijini o creştere ecobnomică sustenabilă. În concluzie, PSD guvernează iresponsabil, încearcă să vândă românilor iluzia unor venituri mai mari, care sunt de fapt anulate de creşterea inflaţiei”, a declarat Sergiu Bîlcea, preşedintele Organizaţiei Municipale PNL Arad.