Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Sergiu Bilcea „Ministrul Fifor este de acord cu scumpirea căldurii şi a apei calde“

Ministrul PSD Mihai Fifor confirmă că nu este interesat să facă ceva pentru arădeni, vrea doar să se folosească de ei pentru a-i fi lui bine.

Sergiu Bilcea „Ministrul Fifor este de acord cu scumpirea căldurii şi a apei calde“
Comentează 0

„Am citit cu interes replica marelui politician, senator, ministru Mihai Fifor, curios să văd unde este minciuna mea cu privire la oprirea subvenţionării preţului Gigacaloriei. Am prezentat public o decizie ANRE care interzice de anul viitor primăriilor să subvenţioneze preţul Gigacaloriei, decizie care va scumpi foarte mult preţul căldurii şi al apei calde. Am citit replica domnului Fifor, în speranţa că deja a întreprins măsuri pentru a anula decizia ANRE. Replica domnului Fifor este lungă, arogantă şi plictisitoare. Dar am înţeles mesajul: domnul senator, ministru nu a făcut şi nu va face nimic pentru a împiedica eliminarea subvenţiilor şi creşterea preţului căldurii şi apei calde. Asta înseamnă implicit că este de acord cu scumpirea căldurii şi a apei calde. Dânsul are impresia că, venind din Oltenia să caute un loc pe lista parlamentarilor PSD la Arad, este îndreptăţit să rescrie istoria Aradului, să ne spună cine şi ce a greşit. Este o încercare de a abate atenţia de la problema de fond şi de la propria sa responsabilitate. Rolul său nu este să deformeze istoria sau să ne certe. Important este ce vrea să facă el concret pentru arădeni. Şi înţeleg că nu vrea să facă nimic, vrea să apere deciziile greşite ale PSD. Domnul Fifor nu poate să fugă de responsabilitatea care îi revine: ANRE este controlat de către Parlament, mai precis de majoritatea parlamentară PSD, care tocmai a numit un deputat pesedist şef la ANRE. De fapt, PSD foloseşte această instituţie pentru a tăia subvenţiile la căldură şi apă caldă, fără să răspundă politic pentru asta. În schimb, în mod demagogic, la Arad PSD propune subvenţii mai mari. Aceasta este minciuna pe care vrea să o ascundă senatorul Fifor: PSD propune la Arad dublarea subvenţiilor la căldură, în timp ce la Bucureşti decide să fie eliminate cu totul. Oricât ne-ar jigni elegantul domn Fifor, care ne face insolenţi şi slugarnici, nu ne poate păcăli. Când va înţelege cu adevărat Aradul, marele politician Fifor va înţelege că nu îi poate manipula atât de uşor pe arădeni”, a spus Sergiu Bîlcea, preşedinrele Organizaţiei Municipale PNL Arad

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite