Senatorul liberal Ioan Cristina: PSD-ul nu-și lasă deoparte „penalii”
Comisia juridică a Senatului a respins proiectul de lege prin care era prevăzută interdicţia expresă pentru condamnaţii penal de a candida la alegerile parlamentare sau la funcţia de preşedinte al României.
Decizia de a întocmi un raport de respingere a fost luată cu şapte voturi, în timp ce reprezentanţii PNL şi USR au votat pentru susţinerea proiectului, dar au avut doar patru voturi.
Senatorul liberal arădean Ioan Cristina a votat pentru susținerea proiectelor legislative inițiate de către senatorul Alina Gorghiu în luna mai, prin care persoanele care au condamnări penale definitive să nu mai poată candida la alegerile prezindenţiale sau parlamentare.
„Am votat „pentru” proiectul de lege care duce la interzicerea persoanelor care care au condamnări penale definitive să nu mai poată candida la alegerile prezindenţiale sau parlamentare. Coonsider că un om certat cu legea, condamnat definitiv nu are ce să caute în Parlamentul României sau să ocupe funcția de șef al statului. Senatorii PSD au respins acest proiect din motive lesne de înțeles. Ponderea de cercetați penal sau condamnați penal definitiv este destul de mare.” a declarat senatorul liberal Ioan Cristina.