Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Senator PNL, Ioan Cristina: “Cheltuieli reduse la întreținere pentru români”

Guvernarea PSD-istă a reușit “performanța” de a dezbina societatea prin concentrarea exagerată a dezbaterii publice pe tema justiției. Românii au însă probleme reale cu care se confruntă în fiecare zi, probleme care le afecteaza nivelul de trai și a căror rezolvare nu constituie nicium o prioritate pentru actuala guvernare!

Senator PNL, Ioan Cristina: “Cheltuieli reduse la întreținere pentru români”
Comentează 1

Inflația, ratele, prețurile care explodează la alimentele care constuie coșul zilnic, toate acestea împovărează cheltuielile lunare ale românilor. Tocmai de aceea, am considerat că reducerea cheltuielilor la întreținere pentru familile românilor este o inițiativă bineveniă, mai cu seamă că aceste cheltuieli, în lunile de iarnă, ating valori exorbitante. Multe familii acumulează datorii la întreținere tocmai pentru că aceste sume reprezintă o bună pondere din venitul total de care dispun, facându-le astfel greu de achitat”.

Inițiativa legislativă depusă de senatorul PNL, Ioan Cristina, vine tocmai să reducă cheltuielile totale de la întreținere prin excluderea minorilor care au sub 7 ani din rândul persoanelor pentru care se plătesc cheltuielile de întreținere ale locuinței și cheltuielile asociației. De asemenea, se include posibilitatea exceptării de la același gen de cheltuieli a copiilor cu vârsta de sub 14 ani, în funcție de decizia asociațiilor de propietari.

Inițiatorul propunerii, senatorul arădean Ioan Cristina, explică necesitatea introducerii acestor modificări: „includerea minorilor care au sub 7 ani în rândul persoanelor pentru care se plătesc cheltuieli la întreținere nu se justifică întrucât consumul realizat de acestea se reflectă în contoarele de apă. În plus, în condițiile în care animalele mici de companie sunt exceptate ori incluse parțial în plata cheltuielilor pe consumuri individuale, consider exagerată  contorizarea cheluielilor copiilor. De asemenea, în funcție de decizia asociațiilor de locatari, măsura poate fi extinsă și pentru minorii cu vârsta de sub 14 ani, întrucât inițiativa propusă include în cadrul legal această posibilitate”.

O altă modificare binevenită adusă legii privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de propietari prevede simplificarea procedurală în cazul solicitărilor de reamenajare a apartamentelor. Astfel, senatorul PNL, Ioan Cristina, propune eliminarea autorizației de modificare a construcției în cazul zidurilor dintre apartamentele sau spațiile alăturate, care nu fac parte din structura de rezistență a clădirii.

„Se va elimina astfel un act care are strict importanță declarativă, cu impact financiar pentru solicitant, care poate fi cu ușurință înlocuit cu o declarație pe proprie răspundere a persoanei care își reamenajează locuința, avizată de asociația de propietari și transmisă autorității publice locale”, a explicat senatorul arădean, Ioan Cristina.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite